De ce ne uităm în telefonul celuilalt

M-a întrebat un băiat zilele trecute ce motive ar avea o femeie să se uite în telefonul unui bărbat cu care are o relație. Mi-am amintit atunci de toate momentele în care eu însămi am făcut asta și am încercat să îmi amintesc motivele – de fiecare dată aceleași. Nu m-am uitat niciodată în telefonul cuiva care nu mi-a dat niciun motiv să mă îndoiesc de sinceritatea relației noastre, nu am verificat niciodată mesageria cuiva care și-a definit clar relația cu mine. Am verificat telefoanele, dar numai în acele relații în care au existat două motive, sau măcar unul dintre ele: când n-am avut încredere în mine sau când n-am avut încredere în el. Mi s-a întâmplat să cred că sunt mai puțin decât merita celălalt, că toate celelalte sunt mai bune, mai frumoase, mai deștepte, mai interesante și mai importante decât mine. Am stat în relații cu bărbați cu care, în anumite momente, m-am simițit a șaptea roată la căruță. Nu neapărat din vina lor, ci pentru că atâta știam eu despre mine. Asta mă făcea să trăiesc o stare de neîncredere, să mă întreb permanent de ce era el într-o relație cu mine în condițiile în care eu nu mi-aș fi pierdut vremea cu cea care eram atunci. Și mă simteam norocoasă că sunt în acea relație. Au mai fost situațiile în care i-am verificat telefonul pentru că am avut nevoie de o confirmare. Știți momentele acelea când simți că se întâmplă ceva, când ai presentimente, când ți se leagă în minte niște “coincidențe”, când vocea interioară strigă Atenție!, butonul de alarmă se aprinde, în timp ce el îți spune: “Ești nebună, ți se pare, nu e adevărat, cine îți bagă în cap asemenea prostii, suferi de scenarită, ai o fantezie bogată…“.

În astfel de situații, am ales ce am crezut că e mai bine pentru mine: i-am căutat în telefon înainte să ajung să o iau razna. Din păcate, confirmarea presentimentelor mele a fost acolo de fiecare dată. Nu știu dacă eram înșelată de fiecare dată, dar pot să spun cu mâna pe inimă că nu mi s-au năzărit suspiciunile și că într-adevăr nu iese foc fără fum. În alta ordine de idei, cred că suntem produsul a ceea ce cunoaștem. Am cunoscut de-a lungul vieții mai mulți bărbați care țineau încurcate mai multe femei în același timp, făcându-le pe fiecare să creadă că este unică și că relația lor este specială, că ea e începutul și sfârșitul. Aceleași mesaje trimise către un număr mai mare sau mai mic de femei, aceeași abordare de flirt și poezie. Când ai cunoscut astfel de momente, în clipa în care apare o suspiciune cât de mică e destul de greu să nu-ți amintești cum stau lucrurile la alte case și să nu-ți pui problema daca nu cumva te afli și tu într-o astfel de situație. Firește, au existat în viața mea și bărbați cu care nu am simțit nevoia să fac asta. Însă cu cei cu care am trecut prin astfel de momente, am lămurit-o și n-am mai avut niciodată nevoie de astfel de confirmări. În orice fel de relație e nevoie de doi. La fel ca felicitările pentru relațiile frumoase, se împarte și vina pentru situațiile toxice. Nu sunt mândră, nu-mi doresc să fac asta. Vreau să trăiesc relații cu oameni care să nu aibă nimic de ascuns. Cărora să nu le fie jenă dacă în mâna mea cade telefonul lor sau contul lor de Facebook sau e-mailul. Mie nu-mi e nici frică, nici jenă, nici teamă că ar putea cineva să arunce un ochi în oricare dintre conturile mele. Nu o să găsească doar psalmi sau poezii de Nichita Stănescu. Dar îmi asum tot ceea ce spun și fac. Și da, au existat în viața mea telefoane de la care am primit mai mult decât am vrut. acest articol a aparut pe Catchy

Share

share

COMENTARII (0)