Până nu ai trecut o informație printr-o experiență personală, ea nu poartă amprenta ta

16 Iulie 2018, 10:09    •   
comentarii

Cred că, până nu trăiești pe propria piele ceva, nu cunoști cu adevărat situația, starea de fapt. Poți afla, te poți informa, poți auzi... Dar, până nu ai trecut informația respectivă prin toate simțurile tale, nu ai încărcat-o cu adevărul tău. Și atunci, practic, vorbești despre adevărurile altora.

Proiectele de succes sunt cele pe care le fac oamenii care le-au trăit, simțit, depășit. Poți să scrii cărți despre divorț din ce ai auzit de la alții, dar vor ajunge la inima cititorilor și vor deveni memorabile, poate chiar capodopere, cele scrise de oameni care au murit și au înviat în urma unei despărțiri care le-a cotropit viața.

La muzică, pictură, fotografie, suntem, toți, foarte pricepuți. Lumea o să ne asculte. Dar o să-i creadă pe cei care au pus mâna pe o pensulă, au îmblânzit un instrument și au transformat butonul aparatului de fotografiat într-unul magic!

La fotbal și la copii se pricepe și cine nu se pricepe la nimic. Să rămânem la copii! Mie mi-au plăcut dintotdeauna. Aș putea să vorbesc despre ei și să-mi dau cu părerea, de la bebeluși până la tineri, despre orice! Dar experiențele mele sunt cele care mă definesc. Emoțiile, lacrimile, hohotele de râs, nopțile nedormite și diminețile pline de zâmbete calde sunt amprenta experienței mele de mamă. Despre asta am scris și despre asta povestesc cu o pasiune și o bucurie, de multe ori, obositoare pentru cei din jur.

Așa sunt mamele! Uneori, pot deveni agasante. Avem senzația că întâmplările copiilor noștri e musai să le afle și ceilalți, pentru că ei fac lucruri senzaționale. Ei bine, toți copiii gânguresc într-un fel, toți copiii învață să meargă în felul lor, în fiecare casă se aude acel prim cuvant spus de “ăla micu’”... Ce face fiecare copil e unic și toți copiii fac aceleași lucruri. Doar noi, părinții, reacționăm diferit.

„Fii de partea mea! Mic tratat de suportarea hormonilor la adolescenți” este despre cum mi s-a întâmplat mie asta. Da, MIE! Din păcate, credem că este despre ei. Nu, adolescența copiilor este despre noi! Despre limitele și neputințele noastre. Despre blocaje și despre programele defecte din amintirile noastre. Este despre ideile preconcepute și despre șabloanele cu care am crescut.

Despre adolescenți este titlul “Fii de partea mea!” În rest, este despre noi, părinții, care trebuie să spargem ziduri și blocaje și să trecem dincolo, în înțelegere, acceptare și iubire.

Adolescența copiilor noștri este ultima noastră șansă de a mai trăi, conștient, copilăria copiilor noștri.

De aceea, e și cea mai grea! E ca ultima porțiune de stadion, înainte de finiș. Aici, abandonează cei mai mulți părinți. Cred că și-au făcut datoria, alergând trei sferturi din traseu. Și se opresc fix acolo unde ar trebui să-și adune toate puterile și să meargă până la capăt.

Din păcate sau din fericire, copiii nu mai au nevoie de noi, după adolescență. Ei ar cam trebui să zboare, singuri, în lumea lor. Iar noi, să ne vedem, din nou, de viețile noastre, în care ei să mai apară, din când în când.

Am scris despre cum am căzut și m-am ridicat, în fiecare zi. Despre cum am învățat să tac și să ascult, despre cum mi-a zguduit toate simțurile și mi-a resetat toate programările. Am scris, cu umor și autoironie, despre cum am murit și am înviat de câteva ori pe zi, săptămâni, luni, ani. Dar nu am abandonat! Am înțeles, la timp, că era cursa mea și că nu m-aș fi așezat la start, dacă nu aș fi simțit că o pot duce.

Nu, nu am terminat prima. Nici a doua... nu merit nicio medalie, nu urc pe podium. E suficient să mă văd dincolo de linie, în plutonul părinților care nu abandonează. Care au uitat expresia “mi-am luat mâna de pe tine”!

Învățând să fiu de partea mea, am învățat, de fapt, să fiu de partea copilului meu!

 
Mirela Retegan pe

YouTube

Arhivă