Adele, femeia care desenează zâmbete pe fețele înlăcrimate.

Aşa ar putea să se cheme o cronică pentru concertul Adele din Barcelona, 25 mai 2016.

Totul începe grav. Sala în beznă, ochii proiectaţi pe ecranul din spatele scenei se deschid şi din mijlocul sălii, pe o scenă, se ridică ea, femeia care atrage ca un magnet emoţia a peste 20.000 de oameni :

-Hello, it's me!

Şi piesa continuă în tonul grav, dramatic pe care îl cunoaştem deja din videoclip.

Termină cântecul şi brusc atitudinea ei devine alta. E jovială, prietenoasă, umană şi are un umor fantastic.

" Mi-am construit cariera pe toţi foştii din viaţa mea. Pe ultimul bărbat pe care l-am întâlnit, l-am întrebat : Vrei să scriu un cântec despre tine sau un album? Iar el a fugit cu o tinerică."

Adele este una între piese şi alta pe timpul cântecului. Când cântă, totul e grav, e serios. Între melodii se amuză, prinde molii, face selfiuri şi aduce pe scenă tot felul de oameni. Un cuplu femeie-bărbat proaspăt logodiţi şi alţi doi iubiţi, de data asta doi bărbaţi dintre care unul a căzut în genunchi cerându-l de soţ pe celălat .

Vorbeşte cu foarte multă asumare despre ea şi despre traseul parcurs. Îşi recunoaşte slăbiciunile şi face haz de necaz de fundul ei.

Mărturiseşte că viaţa ei se împarte în două: până la copil şi după apariţia lui.

" Din momentul în care mi-am văzut copilul am înţeles că prioritatea mea de acum încolo în viaţă e să-l iubesc şi să am grijă de el. Până când mi-am întâlnit copilul habar nu aveam cât de tare poţi să iubeşti pe cineva pe care nu l-ai mai văzut niciodată ", ne-a mărturisit Adele, cântăreaţa care altfel lasă senzaţia din cântece că bărbaţii din viaţa ei sunt începutul şi sfârşitul lumii ei.

Pe tot parcursul concertului, eu spuneam în cap o mantră: Vreau o ţară că afară.

Totul a fost impecabil organizat. Impecabil. Totul s-a desfăşurat ca la carte. Toţi erau pe poziţii, fiecare ştia exact ce are de făcut, încotro să ne îndrume. 22.000 de oameni care au intrat în sală în mai puţin de o oră.

Concertul a început fix la ora 21 cum era anunţat. Adele l-a deschis de pe o scenă din mijlocul publicului. Jumătate din show a povestit. Cu multă, multă lejeritate. A făcut glume pe seama faptului că e grasă, s-a amuzat vorbind despre kilogramele ei şi despre cât de repede oboseşte: " Bine că nu trebuie să dansez între piese ".

Mă uitam la ea şi la toată desfăşurarea de forţe şi în capul meu suna doar: Vreau o ţară ca afară. Nimeni nu avea nimic de comentat. Toţi se supuneau regulilor, toţi cei de-acolo aveau o singură dorinţa: să se simtă bine.

Sunet impecabil, video proiecţii spectaculoase. Un show simplu construit pe emoţie şi interactivitate. Adele se purta ca la ea în bucătărie, de parcă ar fi fost într-un halat şi bea un ceai cu prietenii .

A încheiat frumos, clar, ferm şi fără drept de apel, după două ore: " Vă mulţumesc, am fost fericită şi onorată să fiu cu voi."

Iar în 10 minute sala era goală. Toţi oamenii aveau în mâini cutii de bere, sucuri pe care le-au aruncat la ieşire . A rămas curat în urma lor.

Când mă gândesc la cele 15 spectacole care mă aşteaptă în următoarele zile îmi vine în minte un singur vers şi nu de la Adele: Vreau o ţară ca afară!