Înainte de #metoo, ar trebui să spunem #fiideparteamea

23 Octombrie 2017, 15:58    •   
comentarii

Te-a lovit celălat copil? Sigur i-ai făcut tu ceva!
Ţi-a furat telefonul pe stradă? Sigur l-ai ţinut la vedere!
Ţi-a zgâriat maşina? Tu eşti de vină, ai lăsat-o unde nu trebuia!
Te-a hărţuit un şef, te-a agresat un soţ? Te-a batjocorit cineva? Sigur l-ai provocat, sigur ai făcut şi tu ceva!

Asist de pe margine la subiectul #metoo şi mă gândesc că înainte de #metoo, ar trebui să spunem #fiideparteamea. O campanie din care părinții sa înveţe să fie de partea copiilor lor, înainte de a îi acuza şi a îi face să le ascundă adevărurile dureroase.


Nu am fost niciodată o frumuseţe răpitoare, vreun sex-simbol şi totuşi , am fost pusă la zid de două ori în viaţă - odată cu avansuri sexuale directe de un individ extrem de influent şi care, culmea era fix şeful instituţiei la care ar fi trebuit să mă plâng şi altădată de un şef politic, un analfabet capabil să cumpere şi morţii cu locurile de veci ale întregii familii. De primul mi-a fost frică, de al doilea mi-a fost silă. Am rezistat şi mi-am construit singură apărarea în ambele cazuri, pentru că nimeni nu a fost de partea mea. Am fost singură pentru că în jurul meu toată lumea tăcea. De frică, din slăbiciune, din neputinţă, din ignoranţă.

Astăzi, eu îmi cresc copilul să ştie că eu sunt de partea lui. Şi că oricine ar încerca să o înghesuie pe Maya într-un colţ, să o intimideze, ea poate să vorbească despre asta fără teama că va fi judecată.

Copiii de astăzi merită să crească în spiritul lui "sunt de partea ta". Asta e lecţia mea din #metoo -ul universal.

Dacă nu mai putem face nimic pentru ce s-a întâmplat, putem face mult pentru ceea ce nu ne dorim să li se întâmple fetelor sau băieţilor noştri. În mâinile părinţilor stă puterea de a creşte copii puternici .

#fiideparteamea este un strigăt surd pe care îl reprimăm atunci când suntem acuzaţi, etichetaţi.

#fiideparteamea, mamă, #fiideparteamea, tată! Astăzi!

Pentru ca mâine să nu fiu nevoită să spun şi eu #metoo.

 
Mirela Retegan pe

YouTube

Arhivă