Copilul nu e sensul vieţii mele

05 Septembrie 2017, 21:46    •   
comentarii

Copilul nu e sensul vieţii mele.

E bucuria vieţii. E cea mai frumoasă şi cea mai importantă lecţie pe care am primit-o pentru viaţa asta. Copilul e cel mai greu examen pe care îl am de trecut. E încercarea cea mai frumoasă şi cea mai grea. Dar, NU e sensul vieţii mele.

Eu trebuie să-mi găsesc singură sensul vieţii. Şi asta se caută în inimă. În suflet. Cu mintea mea trebuie să înţeleg care e sensul vieţii mele. Aşa cum copilul meu o să-şi găsească sensul vieţii lui.

Când transformi o altă persoană în sensul vieţii tale, îţi pui acolo toate aşteptările şi toate nevoile. Şi dacă ele nu sunt satisfăcute, până la nefericire e doar un pas.

Am auzit zilele trecute pe cineva spunând Eşti sensul vieţii mele. Nu cred că şi gândea cuvintele respective.

Am învăţat de la ai mei să-mi văd de mine şi de ale mele, să ajut în stânga şi în dreapta cât pot şi să nu-mi fac un scop din vieţile celorlalţi oameni. Ai mei nu au făcut din mine sensul vieţii lor. S-au străduit să-şi găsească sensul în viaţă fără să mă facă pe mine să simt că nu le-am împlinit visele. Chiar dacă au visat vrute şi nevrute în ceea ce mă priveşte, nu m-au făcut să mă simt obligată să le şi împlinesc.

Am învăţat asta de acasă, fac asta în relaţia cu copilul meu. N-aş putea pune în cârca Mayei nicio obligaţie în ceea ce mă priveşte. Ea trebuie să-şi deschidă aripile şi să zboare pe cerul ei, nu să stea deasupra mea încercând să-mi împlinească mie visele.

Eu nu sunt sensul vieţii copilului meu, copilul meu nu e sensul vieţii mele.

Eu nu sunt sensul vieţii părinţilor mei, ei au propriul lor sens.

Partenerul meu nu e sensul vieţii mele, eu nu sunt sensul vieţii lui.

Oamenii cu care lucrez nu trebuie să-şi facă din mine un sens în viaţă pentru că nici eu nu îmi fac un sens din existenţa lor.

Publicul nu e sensul vieţii mele aşa cum ceea ce fac eu pentru public nu e sensul vieţii lui.

Nu avem nicio obligaţie faţă de nimeni. Nu TREBUIE nimic.

Viaţa curge cu iubire, respect şi armonie. Nu sunt vorbe. Sunt legile care ar fi firesc să guverneze toate relaţiile.

Am luptat să nu devin sensul vieţii nimănui aşa cum am luptat să nu-mi fac sensuri din vieţile altor oameni. Uneori am mai scăpat pe ici pe colo. Am mai creat câte o dependenţă pe care am confundat-o cu nevoia. Dar mi-am revenit la timp pentru că mi-am amintit mereu că eu sunt sensul vieţii mele. Singurul pe care îl pot controla, îl pot ghida, îl pot construi sau îl pot distruge.

E în mâinile mele toată putinţa. Voinţa e la Doamne Doamne. Dar când corelăm ce simţim cu ce putem, reuşim să ne găsim sensul şi să trăim fericiţi pentru noi şi pentru ceilalţi.

Când tu ţi-ai găsit sensul sau cel puţin ştii că îl cauţi în tine şi nu în cei de lângă tine, le dai voie oamenilor pe care îi iubeşti să crească liberi şi să rămână lângă tine pentru ceea ce găsesc, nu pentru ceea ce îi condiţionează.

 
Mirela Retegan pe

YouTube

Arhivă