Pledoarie pentru mami si tati

14 Ianuarie 2014, 07:54    •   
comentarii

Pentru mine, ziua copilului meu e sfanta. Ma dau peste cap sa o fac pe Maya sa se simta speciala inca de la primele ore ale diminetii. Fie ca sunt post it-urile lipite peste tot, inclusiv pe capacul de la pasta de dinti, in care ii scriu cat e de speciala, fie ca e micul dejun preferat sau surprizele pe care i le pregatesc la tot pasul, ziua ei de nastere este un carusel de emotii continue, in care apogeul este petrecerea aniversara. Ii invitam acolo pe toti oamenii importanti din viata ei, dar cea mai importanta persoana care trebuie sa ajunga e tatal ei. Desi traieste la Londra si noi nu mai suntem un cuplu de vreo 7 ani, ziua copilului e sfanta pentru amandoi. Nu a ratat nicio petrecere, iar Maya este mandra de el si il prezinta intregii lumi – e tatal meu! Am organizat mii de petreceri pentru copii. Mai mari, mai mici, pentru persoane mai importante si pentru oameni simpli, in hoteluri pretentioase sau in cartiere marginase, in gradinite sau in locuri de joaca. E clar, toata lumea asteapta si vibreaza la momentul tortului, clipa aceea in care sarbatoritul este centrul Universului, minutul de aur in care se afla sub lumina tuturor privirilor atintite spre el. Iubesc momentul tortului. Are o energie speciala, iar sarbatoritul, mama, tata sunt acolo cu tot sufletul lor, asa cum ar trebui sa fie din ziua in care copilul a venit pe lume. Din fericire, experienta personala de mama singura si toate intamplarile de care m-am lovit la petrecerile organizate pentru altii m-au ajutat sa inteleg mai bine acest aspect. Dorinta de la momentul tortului se pune cu mami intr-o parte si cu tati in cealalta. Putem sa-i cumparam tone de jucarii, de brizbrizuri. Cel mai frumos cadou pentru copilul nostru ramnem noi, mami si tati. Acolo, impreuna, in fata prietenilor, in fatza colegilor, in fatza copiiilor care trebuie sa stie faptul ca si el are doi parinti, care il iubesc enorm chiar daca nu se mai iubesc unul pe celalalt. Cadoul cel mai important pentru el e sa fie mandri cu parintii lui. A auzit destul un an intreg ca situatia lui e mai altfel decat a altor copii, a fost destul 364 de zile intelegator ca mami si tati il iubesc pe el, chiar daca ei doi se urasc de moarte.

Acum e momentul lui! E foarte greu atunci cand despartirea nu s-a intamplat la o cana amicala de ceai, dar nu e imposibil sa ingropam, macar o data pe an, securea razboiului. NIMIC nu conteaza mai mult pentru ei! Puteti sa le aduceti toate personajele din lume, ii puteti sarbatori in Disney, puteti sa coborati pentru ei luna de pe cer imbracata in Zana Zanelor. Nimic nu-i va convinge sa se uite in alta parte decat spre usa pe care spera pana in ultima clipa sa-l vada intrand pe celalalt parinte, cel care din cine stie ce motive nu a fost invitat sau care, din cine stie din ce motive, nu a vrut sa vina. Am organizat nenumarate astfel de momente. Tristetea copiilor ai caror parinti sunt divortati si unul din cei doi lipseste de la petrecere e la fel de mare ca tristetea copiilor orfani de unul dintre parinti. E mult mai usor sa prinzi copilul de mana si sa va imaginati impreuna ca mami e ingerul pazitor care il vede, ii zambeste si strange pumnii impreuna cu noi atunci cand suflam in lumanare. Si chiar daca lacrimile au mijit in coltul ochilor si vocea mi s-a sugrumat de emotie, copilul a stiut ca e chiar asa si a zambit privind spre cer cand si-a pus dorinta. Dar n-am stiut ce sa-i spun baietelului care l-a vrut pe tata langa el la momentul tortului si tata nu era acolo pentru ca mama “uitase” sa-l invite sau pentru ca o alta familie cu alti copii il tinea ocupat cu treburi casnice. Copilul s-a uitat spre usa, s-a uitat la mama lui, a cautat intelegere la mine si si-a pus dorinta. Apoi, fara sa-l intrebe nimeni, privindu-si mama in ochi, ne-a impartasit-o tuturor cu voce tare: “vreau sa vina tati la ziua mea anul viitor”… Nu stiu de ce tatal nu era acolo. Dar, din felul cum au oftat bunicii materni, am inteles ca nu era plecat in vreo delegatie…

 
Mirela Retegan pe

YouTube

Arhivă