Ignoranța noastră îi lasă pe ticăloși să ne omoare copiii

12 Mai 2016, 08:26    •   
comentarii

Cine sunt ticăloșii care, pentru o poșetă mai bună și un pantof mai scump, au lăsat milioane de oameni la mâna nenorocirilor? Cine sunt prietenii acestor nemernici? Cine le sunt părinții, copiii, partenerii acestor criminali? Pentru cine strâng ei averi omorându-mi mie tatăl și prietenilor mei copilul și vecinului meu sora? Eu vreau să-i văd. Vreau să mă uit în ochii lor și apoi să-I văd dispărând, înghițiți în vreun beci din care să nu mai vadă niciodată lumina zilei. Închisoarea e prea puțin pentru ei. Când vine un doctor, cum e Cristoveanu, care și-a dedicat viața salvării copiilor noștri și îl vedem legat de mâini și de picioare în fața neputinței de-a se lupta cu o mafie de nenorociți, eu vreau să-i văd pe acei ticăloși legați pe roată. Îi vreau pedepsiți pe toți cei care ne pun nouă viața în pericol, zi de zi, cu bună știință. Eu mi-am dedicat viața misiunii de-ai face fericiți pe copii. Am început cu copilul meu și-am continuat cu copiii din familie, din bloc, din cartier, din oraș și astăzi reușesc să fac mai veselă viața milioanelor de copii. Cui și-au dedicat viața nenorociții care cu bună știință ne omoară copiii. Căror demoni le sunt supuși acești oameni, care cu bună știință diluează substanțe care îi lasă pe copiii noștri victimele infecțiilor. Oricât m-aș strădui eu să le colorez viața, vin niște nemernici să le-o înnegrească. Niște ticăloși care fac asta pentru o casă mai mare, o piscină mai adâncă, o mașină mai scumpă, un cont mai gras. Câștigă bani pentru care se vor urî toată viața copiii lor. Cine sunt acești oameni care ne omoară copiii și își bat joc de noi, pe față. Oameni buni, ignoranța noastră ne omoară copiii și părinții!

 
Mirela Retegan pe

YouTube

Arhivă

Gandurile Mirelei

Când toate se schimbă în jurul nostru, noi nu putem să rămânem neschimbați.

Ne miră schimbarea oamenilor din viața noastră. Asta, deși privim în oglindă și vedem schimbările de pe chipul nostru. Ne surprind schimbările de situație, deși simțim schimbările corpului nostru în fiecare pas. N-ai nicio...

citeste mai mult  

Ce alegeri ai face dacă n-ar trebui să ții cont de părerea părinților tăi?

– Ai trăi diferit dacă eu aș fi moartă? Ai face alte alegeri dacă nu ai ține cont și de ce crezi tu că eu cred?   E întrebarea cu care am ieșit de la vizionarea filmului Elvis. M-a zdruncinat povestea acestei...

citeste mai mult  

Cereți Fecioarei Maria în rugăciuni, tot ce i-ați cere mamei voastre și chiar mai mult de atât!

Astăzi,  începe postul Sfintei Mării. Cereți Măicuței Sfinte tot ce i-ați cere mamei voastre. O mamă va face tot ce poate ca să-și ajute copilul. Inclusiv va vorbi cu Dumnezeu pentru el. Iar noi toți suntem copiii acestei Mame!...

citeste mai mult  

Pentru tine ce înseamnă MOȘTENIREA?

Am fost invitată la conferința The Woman să vorbesc despre moștenire. Mi-am învârtit discursul de câteva ori, am vorbit printre ultimii speakeri, așa că toți cei de dinaintea mea apucaseră să spună cam tot ce se putea spune...

citeste mai mult