Esti singura? Esti libera?

04 Mai 2014, 09:03    •   
comentarii

Întrebările au venit cât se poate de direct de la un bărbat care încerca să lege o conversaţie cu mine. Au sunat într-un fel care m-a blocat în primele secunde, după care răspunsul a venit cu zâmbetul pe buze.

“Nu. Nu sunt nici singură şi nici liberă.”

Aş fi vrut să-i vedeţi faţa! Privindu-l, am înţeles pentru prima dată cu adevărat că nu sunt nici singură şi nici liberă. Ba chiar sunt mai ocupată decât am crezut c-aş putea să fiu vreodată.Îmi sunt ocupate dimineţile să prepar mic-dejunuri cu dragoste. Uneori mai sofisticate, alteori mai pe fugă. Uneori mâncăm împreună, alteori îmi iau cafeaua la pachet. Îmi sunt ocupate serile cu poveşti despre cum ne-a fost ziua şi cu îmbrăţişări de noapte bună. Îmi sunt ocupate discuţiile cu explicaţii despre te miri ce, iar conversaţiile mele sunt pline de răspunsuri la întrebări despre câte-n lunăşi-n stele. Îmi sunt ocupate sărbătorile cu pregătirea casei şi a cadourilor surpriză şi-apoi cu bucuria fiecărui pachet desfăcut şi care răsplăteşte orice efort aş fi făcut pentru asta. Îmi sunt ocupate week-end-urile cu program comun de teatru, film, leneveală, gătit împreună,plimbări în parcuri şi la cumpărături. Îmi sunt pline vacanţele şi gândurile şi visele. Mi-a ocupat zâmbetul şi şi-a făcut culcuş în lacrimile mele şi de fericire şi de nu mai pot.

Nu! Nu sunt nici singură şi nici liberă. Am un copil. Cred că niciun om care are un copil nu mai este vreodată nici singur şi nici liber. E într-un cuplu si e foaaarte ocupat. Dar în inima mea şi în timpul meu şi în gândurile mele şi în visele mele şi în dorinţele mele e loc de multă dragoste. Şi-atunci când iubesc şi există cineva în viaţa mea, e acolo pentru că a reuşit să se strecoare prin labirintul de emoţiişi acţiunifără să perturbe nimic din ceea ce exista deja . În viaţa mea îşi poate face loc doar un bărbat care acceptă starea de neutralitate, nu încearcă nicio clipă să cucerească teritoriile deja ocupate şi şi-a pus tabăra pe fâşia de pământ rămasă liberă. Iar eu îl iubesc pentru toate calităţile lui şi in mod cert nu sunt cu el într-o relaţie pentru că sunt singură şi libera. Pentru cā nu sunt. Ba chiar am o grāmadā de obligatii.

 
Mirela Retegan pe

YouTube

Arhivă