Vino cu mine să-ti amintești cât esti de bine

15 Decembrie 2015, 23:16    •   
comentarii

Dacă suferi pentru că nu eşti cu Iubi de sărbători sau pentru că nu ţi-a mai spus te iubesc de multă vreme, dacă e nasol Crăciunul pentru că nu ai reușit să-ti schimbi perdelele cu cele din vis sau nu poţi să cumperi pentru copilul tău ultima fița de jucărie, dacă o să ai un Crăciun trist pentru că trebuie să muncești când toată lumea e e liberă, dacă te îngrozește ideea că iar vine soacra ta si iar sarmale, iar farfurii murdare, iar mizerie prin casă... te invit sa mă însoțești zilele astea.

Vineri merg la Fundeni unde 70 de copii si părinții lor petrec acest Craciun în spital. Şi nu au ales ei asta. Un pat si un scaun , maximum un salon, la asta se rezuma pentru ei " curățenia de Craciun" de care se plâng atâtea gospodine din România. Pe colindători i-au văzut deja pe holurile spitalului pentru că in noaptea de Crăciun se cam duc toţi pe la casele lor...

Daca te plângi de toate nimicurile posibile din lume te invit cu mine la evenimentul Touched Romania. E cu mamele si copiii care au reușit cu greu să fugă din pumnii si picioarele celor pe care la un moment dat i-au numit "Iubi". Si pentru că nu au avut niciun sprijin din partea familiei si-au găsit acoperiș la aceasta fundație care le tine loc şi de mamă şi de tată si de serviciu şi de vacante şi de Paşte si de Crăciun.

Dacă te crezi nefericită pentru că n-ai mai fost îndrăgostită de multă vreme, te trimit cu Nicoleta Țintea ( un suflet care si-a pierdut copilul şi prin fundaţie ei ajută acum mii de copii) la marginea Bucureştiului să le duci o ciocolată celor care trăiesc în canale şi nici măcar nu ştiu ce e aia o ciocolată.

Sunt poveşti care să ne amintească celor care nu avem probleme grave de sănătate, celor care avem si un acoperiș deasupra capului şi o masă pe care să punem o farfurie caldă că toate miorlăielile noastre sunt doar alintături şi că putem face două lucruri mari si late: să ne bucurăm de tot ce avem si în primul rând de ACEST Crăciun că nu știm ce o să fie la următorul şi să facem ceva si pentru alţi oameni cărora le-ar face sarbatoarea frumoasă şi un cozonac sau câteva portocale.

Vino cu mine sau du-te singură în Gară, într-un spital, într-o intersecție şi uită-te puţin în jurul tău.

Fii sinceră cu tine si gândeşte-te de fapt cât ţi-e de bine.

 
Mirela Retegan pe

YouTube

Arhivă

Gandurile Mirelei

Când toate se schimbă în jurul nostru, noi nu putem să rămânem neschimbați.

Ne miră schimbarea oamenilor din viața noastră. Asta, deși privim în oglindă și vedem schimbările de pe chipul nostru. Ne surprind schimbările de situație, deși simțim schimbările corpului nostru în fiecare pas. N-ai nicio...

citeste mai mult  

Ce alegeri ai face dacă n-ar trebui să ții cont de părerea părinților tăi?

– Ai trăi diferit dacă eu aș fi moartă? Ai face alte alegeri dacă nu ai ține cont și de ce crezi tu că eu cred?   E întrebarea cu care am ieșit de la vizionarea filmului Elvis. M-a zdruncinat povestea acestei...

citeste mai mult  

Cereți Fecioarei Maria în rugăciuni, tot ce i-ați cere mamei voastre și chiar mai mult de atât!

Astăzi,  începe postul Sfintei Mării. Cereți Măicuței Sfinte tot ce i-ați cere mamei voastre. O mamă va face tot ce poate ca să-și ajute copilul. Inclusiv va vorbi cu Dumnezeu pentru el. Iar noi toți suntem copiii acestei Mame!...

citeste mai mult  

Pentru tine ce înseamnă MOȘTENIREA?

Am fost invitată la conferința The Woman să vorbesc despre moștenire. Mi-am învârtit discursul de câteva ori, am vorbit printre ultimii speakeri, așa că toți cei de dinaintea mea apucaseră să spună cam tot ce se putea spune...

citeste mai mult