Sunt caz particular. Nu mă băgați în nicio oală

05 Aprilie 2018, 11:39    •   
comentarii

I-am confundat de multe ori pe cei care mă plac cu cei care mă iubesc. Le-am acordat de multe ori mai mult credit celor care m-au aplaudat decât celor care mi-au pus oglinda în față. Am suferit de mai multe ori de lovituri date de oameni de la care nu aveam nicio așteptare pentru că, în cazul lor, garda mea era jos. Am înțeles târziu că sunt un om care poate fi ușor plăcut, admirat sau invidiat, dar că m-au iubit cu adevărat doar cei puternici care m-au învățat câte ceva prin toate mijloacele pe care le-au avut la îndemână.

Nu am fost niciodată ușor de dus. Am fost toată viața „caz particular”. Chiar dacă am avut de pierdut de-a lungul vieții, nu am știut să stau cuminte în sacra banalitate. Am ieșit din mulțime chiar din în mijlocul ei. Ceva la mine a fost altfel. Când toate erau blonde sau brunete, eu eram portocalie. Când toate erau slabe, eu eram grasă. Când toate începeau să-și trăiască viața, eu mă măritam. Când toate începeau să se mărite, eu divorțasem demult și făceam copii. Când toți se așezau și se gândeam la o viață liniștită, eu lăsăm totul în urmă și luam viața de la capăt la 1.000 de kilometri distanță – singură și fără bani. Când toți își păzeau serviciul în plină criză, eu îmi dădeam demisia și porneam propria afacere. Când femeile din generația mea încep să se resemneze, eu mă simt și arăt cum n-am reușit nici la 20 de ani.

Am fost întotdeauna “caz particular”.
 Şi aşa sunt şi acum. Vă rog, nu mă băgați în nicio oală, nu mă încadrați în niciun șablon. Nu am fost pe liste de priorităţi pentru că listele astea nu se fac în funcţie de cine sau ce-ţi aduce bucurie, ci de ce sau cine îţi stă în ceafă. Avem tendința de a pune pe lista priorităților, în ordinea presiunii pe care o au asupra noastră, oameni sau lucruri “de rezolvat” și nu “de bucurat”. Am înţeles în ultima vreme că pentru mulți oameni din viața mea am fost în coada listei sau nici măcar nu am ajuns acolo pentru că nu m-au perceput niciodată ca pe o problemă. Nu mă plâng, nu mă smiorcăi, nu urlu după ajutor; de obicei nu pun în cârca altora problemele mele. Sugerez discret anumite nevoi și mă bucur atunci când ele sunt sesizate. Și realizez din ce în ce mai des acel “îi pasă”. E vorba de fapt despre câtă atenție îmi dă cineva: mă vede sau doar se uită la mine, mă ascultă sau doar mă aude, mă iubește sau doar mă place?

Vin momente care îți oferă ocazia să mai faci puțină ordine în jurul tău și să-i păstrezi doar pe cei care te poartă în inimă și nu în capul sau coada unei liste. Fie ea şi de priorităţi. Vine vremea să-ți faci mai mult timp pentru cei care te iubesc decât pentru cei care te plac, pentru cei care te şi vad nu doar te privesc, pentru cei care te şi ascultă nu doar te aud.

Sunt caz particular, dar în interior sunt la fel de fragilă ca voi toţi. Sufletul meu e la fel de sensibil ca al vostru. Pot fi rănită uşor şi pot să sufăr foarte tare. Am nevoie de afecţiune şi de tandreţe, de atenţie şi de iubire. Am nevoie de gesturi şi de cuvinte. Am nevoie de prezenţa celor care mă încarcă. Încă nu am crescut atât încât să ştiu că le am şi fără să le văd. A venit vremea să-mi fac mai mult timp pentru cei care mă iubesc decât pentru cei care mă plac.


Sunt caz particular. Vă rog, tratați-mă ca atare
(Text aparut pe Catchy.ro in 2014)

 
Mirela Retegan pe

YouTube

Arhivă