Rămâi cine ești. Nu fi cine vor ceilalți să fii

21 Martie 2016, 09:27    •   
comentarii

Uită-te în oglindă și încearcă să te vezi exact așa cum ești. Cu toate plusurile și cu toate minusurile. Cu rotunjimile și "uscățimile" tale. Cu toate formele care și câte ai. Uită-te la tine și încearcă-ți o descriere. Când vorbim despre ceilalți atunci când ne plac, găsim repede câteva atribute, legăm de numele lor câteva calități. Caută-ți calitățile și leagă-le de numele tău. Spune-ți ție cine ești. Du despre tine o vorbă frumoasă!Transmite gânduri bune despre persoana ta. Și apoi încearcă să îmbunătățești tot ceea ce crezi că poate fi îmbunătățit, fără să-ți schimbe structura. Trebuie să rămâi tu iar ceilalți să te vadă și să te accepte așa cum ești.

Nu ai nevoie să te schimbi de dragul nimănui. Nu trebuie să te transformi și nici să te prefaci depunând efort să fi persoana cea mai frumoasă, cea mai cultă, cea mai slabă, cea mai bogată, cea mai inspirată, cea mai înțelegătoare, cea mai răbdătoare, cea mai, cea mai, cea mai. Este o poziție foarte greu de atins și imposibil de menținut. Mereu va apărea altcineva mai frumos, mai slab, mai bine îmbrăcat, mai bogat, mai răbdător. Dar niciodată nu va mai apărea cineva ca tine, poate doar cineva care să-ți semene. Poate cineva care să aducă aminte de tine, poate cineva care spune sau face unele lucruri așa cum ai fi făcut-o tu.

Dar TU ești unică! Așa cum ești! Cu toate plusurile și minusurile, cu centimetri în minus și kilograme în plus, cu apucăturile și sensibilitățile tale. Și sunt atâția oameni în jurul tău care au nevoie de tine fix așa cum ești! De ce te-ai schimba de dragul cuiva care oricum vrea mereu altceva?!

 
Mirela Retegan pe

YouTube

Arhivă

Gandurile Mirelei

Când toate se schimbă în jurul nostru, noi nu putem să rămânem neschimbați.

Ne miră schimbarea oamenilor din viața noastră. Asta, deși privim în oglindă și vedem schimbările de pe chipul nostru. Ne surprind schimbările de situație, deși simțim schimbările corpului nostru în fiecare pas. N-ai nicio...

citeste mai mult  

Ce alegeri ai face dacă n-ar trebui să ții cont de părerea părinților tăi?

– Ai trăi diferit dacă eu aș fi moartă? Ai face alte alegeri dacă nu ai ține cont și de ce crezi tu că eu cred?   E întrebarea cu care am ieșit de la vizionarea filmului Elvis. M-a zdruncinat povestea acestei...

citeste mai mult  

Cereți Fecioarei Maria în rugăciuni, tot ce i-ați cere mamei voastre și chiar mai mult de atât!

Astăzi,  începe postul Sfintei Mării. Cereți Măicuței Sfinte tot ce i-ați cere mamei voastre. O mamă va face tot ce poate ca să-și ajute copilul. Inclusiv va vorbi cu Dumnezeu pentru el. Iar noi toți suntem copiii acestei Mame!...

citeste mai mult  

Pentru tine ce înseamnă MOȘTENIREA?

Am fost invitată la conferința The Woman să vorbesc despre moștenire. Mi-am învârtit discursul de câteva ori, am vorbit printre ultimii speakeri, așa că toți cei de dinaintea mea apucaseră să spună cam tot ce se putea spune...

citeste mai mult