Indiferent daca îl mai iubești sau nu, indiferent daca-l mai vrei sau nu în viața ta, pe omul cu care ai făcut un copil nu-l mai uiți niciodată. Și, dacă tot s-a instalat definitiv în mintea noastră și e parte veșnică din amintirile noastre prin ADN-ul copilului, de ce să nu-l transformăm într-o amintire frumoasă?

Despre noi este vorba, nu despre celălalt. Nu despre cât de tare ne-a trădat, nici cât de tare am suferit, nici despre cât a fost de ticălos, nemernică, trădătoare, infidel, iresponsabil. Nu. Nu e vorba despre celălalt. E vorba despre mine.

Despre ce aleg să păstrez în mine. Despre ce duc mai departe în inima și în sufletul meu. Despre sertărașele din memoria mea. Câte sunt pline cu dulciuri și câte sunt ticsite de lucruri murdare ?!

Povestea cu celălalt s-a sfârșit. Amintirea lui e o sămânță care în inima mea crește ceva. Eu aleg ce vreau să crească din sămânța aceea. Dacă voi alege să cresc ciulini asta voi avea. Și, de fiecare dată când voi privi grădinița din inima mea, voi vedea scaieții care mă vor înțepa de fiecare dată când îi voi atinge. De ce n-aș alege eu să cultiv margarete ? De ce nu aș transforma sămânța aceea în cele mai frumoase margarete și, de fiecare dată când voi privi în inima mea, să mă bucur de ele.

Un lucru e cert. Cu celălalt părinte al copilului tău te vei intersecta toată viața. Mai rar, mai des, pentru că vrei tu sau celălalt, pentru că vrea copilul, pentru că vrea legea sau judecătorul, sau doctorul, sau nepoții. Nu-l poți șterge din istoria copilului tău. Poți să nu te mai întâlnești cu el niciodată. E în mintea ta. A intrat acolo. Și va rămâne. În viața copilului tău și în viața ta. Și, dacă nu ai putut să-ți salvezi relația, poți să-ți salvezi măcar amintirea.