Am stat câteva zile într-un loc în care, în acelaşi restaurant, mai luau masa alte vreo 50 de familii. I-am întâlnit pe toţi la prânz, la cină, la micul dejun. Fără să vreau, i-am văzut, i-am privit, i-am observat. Familiile păreau cu acte în regulă, partenerii lăsau impresia că sunt împreună de bună voie şi nesiliţi de nimeni. Cu toate acestea, în familiile astea cu unul, doi sau chiar trei copii am remarcat doar doi taţi.În rest, domnii erau doar însoţitorii mamelor. Nu ştiu dacă erau soţi sau iubiţi, parteneri de drum lung sau de ocazie. După trăsături, mulţi dintre ei păreau să fi avut o contribuţie semnificativă în venirea pe lume a acelor copii. Probabil că avuseseră şi un rol important în achitarea vacanţei în care i-am întâlnit eu. În rest, apelativul tata s-a auzit foarte rar. Mama, fac pipi; mama, mi-e foame; mama, mi-e somn; mama, m-am murdarit. Mamele acelor copii se mutau de pe un scaun pe altul în jurul mesei, făcând soldăţei prin farfurii şi dirijând armata de mâncare în drum spre somacul piticilor. Avioane, poveşti, păcăleli, manipulări, ca nişte generali bine instruiţi, mamele acelor copii ordonau comenzile şi reuşeau să organizeze garnizoana proprie.

Ce făceau bărbaţii? Cred că toţi erau absolvenţii unor cursuri de bioenergie, pentru că păreau protejaţi de un glob de sticlă care nu lăsa să ajungă la ei nicio adiere. Păreau să aibă un scut în spatele căruia rămâneau calmi, relaxaţi, detaşaţi, preocupaţi doar de propria farfurie şi de sticla de bere sau vin din faţa lor.

În trei zile, am văzut doar doi bărbaţi care nu s-au apucat de propria farfurie înainte de-a se asigura căşi copilul de lângă ei poate să înceapă să mănâce. Doar doi tătici au avut ture la toaletăşi tot ei au fost cei care s-au ridicat de la masă ca să danseze sau să se joace cu copiii lor, în timp ce toate celelalte mămici din sală se uitau la ei ca la “sfintele moaşte”. Cât despre fericitele lor jumătăţi, pe chipul lor se citea bucuria pe care doar sentimentul că nu eşti singură în toată povestea ţi-o poate da.