Închide ochii şi spune Iartă-mă!

14 APRILIE 2017, 09:27   •    comentarii

 

Închide ochii şi spune Iartă-mă!

Dacă ţi se pare prea complicat, scrie. Scrie în mesajul de pe Facebook să vadă doar cel căruia i te adresezi, scrie pe wall să vadă toată lumea, scrie un mesaj pe telefon, pe whatsapp, pe ce vrei tu. Trimite o scrisoare sau scrie-i un bilet şi lasă-i-l în parbrizul maşinii.

Cel mai bine ar fi să ai puterea să-i spui. Să te uiţi în ochii celui faţă de care îţi simţi inima grea şi să-i spui simplu: Iartă-mă.

Cel mai bun barometru e ăsta: cum te simţi faţă de un om pe care la un moment dat ai reușit, indiferent dacă ţi-ai propus sau nu asta, să-l deranjezi. Să-i încurci planurile, să-i dai peste cap socotelile. Poate atunci ţi s-a părut că merită, poate consideri că nu meritai tu ceea ce vi s-a întâmplat.

Iartă. De oricare parte a problemei te-ai afla, iartă şi cere iertare.

Pare un cuvânt venit de nicăieri şi care nu duce niciunde.

Dar IARTĂ-MĂ, spus aşa, uşor stingher la început, prinde viaţă şi într-o zi, acest iartă-mă te va salva. E cel mai bun medicament pentru inima ta.

Atunci când te doare capul, iei ceva. Când eşti răcit cobză, iei mai multe, când suferi de o boală complicată faci tot felul de tratamente. Dar când te doare inima… ce iei?

Când o piatră apasă pe sufletul tău, cel mai bun mod să iei piatra de-acolo e să ai puterea să spui Iartă-mă. Celor foarte apropiaţi care nu se mai aşteaptă demult să faci asta, celor cu care ai avut ceva de făcut şi poate nu o să va mai întâlniţi degrabă, celor pe care nu i-ai văzut demult, dar ei sunt la fel de prezenţi în mintea ta pentru că, acolo, în cel mai ascuns colţişor al sufletului tău, e ceva nerezolvat.

Iartă şi fă-o din toată inima

Spune-o, scrie-o, transmite rugămintea într-un fel în care să ştii sigur că ajunge la cel care vrei să afle asta şi de la care aştepţi un semn că apele s-au retras şi viaţa voastră poate să reintre în normal.

Paştele e cel mai bun prilej să faci asta. Este momentul perfect acest demers.

În noaptea de Înviere, când preotul va spune “Veniţi de luaţi lumină”, sufletul tău va ajunge la lumânare înaintea ta. Pentru că va fi atât de uşor încât va putea zbura peste marea de oameni şi îşi va lua singur licărirea de care are nevoie să-ţi lumineze ţie viaţa. Nu lăsa nimic să umbrească ziua de astăzi.

Astăzi este cea mai bună ocazie să spui Iartă-mă celor care ştii că așteaptă sau speră să audă asta de la tine.

Fă-o pentru tine în primul rând. Şi-apoi şi pentru ei.

Iertându-i pe ei te ierţi pe tine şi te împaci cu lumea toată.

Iartă-mă.