Eu îi spun Dumnezeu, pentru că vreau să mă reîntâlnesc cu tata şi cu bunica

23 Septembrie 2017, 11:08    •   
comentarii

Ieri m-a întrebat cineva:


- Crezi în Dumnezeu?
- Da, i-am răspuns scurt.
- De ce crezi? a venit următoarea întrebare.

Pentru că vreau să-i mai pe ai mei, i-am răspuns eu, gândindu-mă pentru prima oară cu adevărat la asta. Da. Cred în Dumnezeu. Pentru că bunica mea credea în el. Şi pentru că tata credea în el. Şi pentru că ei, când au plecat, mi-au spus că se duc la El. Şi pe mine bunica şi tata nu m-au minţit niciodată. Şi nu m-au învăţat nimic rău pe lumea asta.

Cred în Dumnezeu pentru că vreau să mă reîntâlnesc cu ei. Şi asta mă face să-mi treacă mai uşor dorul. Şi să accept mai simplu moartea. Eu funcţionez cu visuri. Visez să mi se întâmple ceva şi apoi las visul acolo, pe raftul lui şi când îi vine rândul ştiu că se întâmplă.

De când mă ştiu visez: ce o să fac, unde o să merg, cum o să fie... până şi bătrânică m-am visat. Şi apoi visurile mele s-au oprit la o poartă, în punctul în care se opreşte viaţa. Şi dincolo?
Şi-atunci mi-am amintit că dincolo de poartă sunt tata şi bunica. Oamenii care m-au iubit cel mai cald. M-a iubit multă lume. Dar ei m-au purtat în suflet într-un fel în care eu am simţit dragostea necondiţionată dincolo de toate canoanele lumii.


Cred în Dumnezeu pentru că ei m-au făcut să simt că el există. Doar Dumnezeu putea să plămădească doi oameni atât de buni. Şi ei credeau atât de tare încât m-au făcut şi pe mine să cred.

Şi copilul meu o să creadă în Dumnezeu măcar pentru că o să-şi dorească să ne revedem, după.

Mi se pare cel mai puternic motiv.


Putem să-i spunem cum vrem noi. Eu îi spun Dumnezeu. Altul îi spune Mahomed, altul Budha... suntem liberi să credem în ceea ce credem. Credem în ceea ce ştim. Ştim ceea ce simţim. Simţim ceea ce dăm şi primim. Când primeşti iubire, simţi protecţie şi îţi dai seama că îţi vine de undeva. Mie îmi vine din copilărie. Şi de la îngerii pe care i-am avut mereu pe lângă mine. Şi de care mi-e dor. Dar în zile ca asta, în care dorul îmi sfâşie inima, îmi amintesc că ei mi-au spus unde se duc şi că într-o zi îi găsesc acolo. Cum să cred în altceva când mi-au spus clar care e traseul şi unde mi-e destinaţia finală?


Să cred în mine înseamnă să cred în ei şi să cred în Dumnezeu.

Dacă toţi ar şti exact în ce cred şi le-ar respecta celorlalţi credinţele lor, lumea ar fi un loc mai frumos şi mai bun în care oamenii şi-ar zâmbi atunci când privirile lor se întâlnesc.

 
Mirela Retegan pe

YouTube

Arhivă