Când Dumnezeu te pune la colț, ieși în zbor sau târâș

29 MARTIE 2017, 09:04   •    comentarii

Momentul acela în care ți s-au tăiat toate sforile, ți-au dispărut toate balustradele de care te mai agățai, ți-a fugit pământul de sub picioare și ți-a căzut tavanul în cap, ei bine, acel moment se cheamă "pus la colț de Doamne Doamne”.

La mine s-a întâmplat în multe feluri și de câteva ori în viață. M-am trezit în corzi, în unghiul mort în care mă zbăteam de mama focului. Să dai din mâini și din picioare, să urli la lună din unghiul mort, e cea mai mare pierdere de vreme. Dacă Dumnezeu te-a pus la colț înseamnă că vrea să înveți ceva. Părinții noștri făceau asta cu noi instinctiv. Cine nu a stat niciodată la colț, mâna sus! V-au trimis la colț după note de 10, dupa dimineti la rând în care v-ați făcut ordine în cameră și ați dus gunoiul de bună voie? Nu, nu și nu.

Pusul la colț e asociat cu o faptă reprobabilă, corectabilă, iar colțul este acel loc de introspecție și meditație. Dacă părinții noștri s-ar mai fi așezat și ei la colț din când în când pentru introspectie și meditatie, sigur Dumnezeu avea acum mai puțină treabă cu noi. Dar ai noștri au preferat să ne așeze doar pe noi la colț, deși instinctul le-a spus dintotdeauna că greșelile se corectează în primul rând prin conștientizare.

M-am trezit în colțul lui Dumnezeu, fără serviciu, fără partener, fără bani, fără oraș, fără părinți, fără direcție. După ce m-am zbătut urlându-mi nemulțumirea și certându-mă cu Dumnezeu, plângându-mi cu sughițuri soarta... când am obosit să mai fiu nemulțumită m-am uitat în stânga și în dreapta ca să văd ce am de făcut. Pereți peste tot. Rămăseseră două variante: să mă târăsc sau să mă înalț. Să mă târăsc, murdărindu-mă și ieșind de acolo pe coate și genunchi, la fel de furioasă cum am ajuns în colț sau să încerc să înțeleg de ce am ajuns în unghiul mort și să mă ridic.

Nu am ales niciodată să mă strecor. Nu m-am târât și nu m-am rostogolit. Am ales să ies pe deasupra. Să mă înalț peste unghiul mort, să mă ridic deasupra tuturor problemelor care m-au adus acolo și să merg mai departe, fără bagajul lăsat în colțul lui Dumnezeu. N-am revenit niciodată în aceleași colțuri. Dar cu cât creșteam în vârstă, se îngusta colțul și ieșirea din el era și mai solicitantă. După ce am înțeles de ce ne pune Dumnezeu din când în când la colț, nu m-am mai certat niciodată cu el și ieșirea din situație a fost pe cât de dificilă, pe atât de revelatoare.