Astăzi a fost despre Anastasia, noua mea prietenă specială

01 Februarie 2018, 18:56    •   
comentarii

“ Tanti Prezentatoarea… şi eu sunt de partea copilului meu indiferent de situaţie. Însă, spune-mi tu cum să îmi conving eu copila de 5 ani , că pentru noi este cea mai frumoasă şi mai specială...când ceilalți îi spun că este urâtă, o privesc cu milă doar pentru că nu are păr. Cum să o fac pe fetiţa mea să înţeleagă că pentru mine e cea mai frumoasă când lumea se uită ciudat la ea? Când copiii nu se joacă împreuna cu ea şi oamenii mari o privesc de parcă e ceva ce n-au mai văzut? Cum să îi insuflu încredere când nici mie nu-mi vine să cred ce se întâmplă?”

Cam aşa a sunat un mesaj, din sutele pe care eu le primesc zilnic. Nu reuşesc să le citesc pe toate.Şi nimeni altcineva nu face asta în locul meu. Aşa că, trec prin ele şi câte unul îmi atrage atenţia. Are o anumiă energie. Simt un strigăt de disperare. Simt că acolo, cineva s-a gândit la mine din toată fiinţa şi aşteaptă să fac ceva. Şi atunci acţionez.

Acest mesaj venea de la o mamă cu care am început să vorbesc. Şi uite aşa am aflat că fetiţa ei, Anastasia, de 5 ani, a suferit în urmă cu un an un şoc şi de atunci nu mai are niciun fir de păr. Nu ştie nimeni de la ce i se trage, nimeni nu-şi poate explica. Au văzut-o diverşi medici şi paramedici, dar nimeni nu a descoperit de fapt ce a afectat-o atât de tare încât să rămână fără păr.

Am simţit în tonul cu care mama îmi scria, un sentiment de vină. Aşa cum toate mamele din lume ar prefer să ia vina asupra lor.

Anca şi soţul ei au ales să o lase pe Anastasia la bunici şi ei să muncească în Bucureşti .

“ Primul gând a fost că a suferit din cauza asta. E un copil sensibil şi poate că a durut-o faptul că nu am fost zi de zi lângă ea”.

După incident, Anca a renunţat la muncă şi s-a întors în sat să stea cu ea. Acum lucrează aproape de casă, iar Anastasia e foarte fericită.

Ar fi preferat să-i cadă ei tot părul şi să rămână Anastasia fără această experienţă.

- Tunde-te şi tu, să-i dai încredere că sunteţi amândouă la fel

- Am vrut, dar nu mă lasă. Îi place să se joace în părul meu.

Învaţă să meargă împreună, mai departe.

- Ce te doare de fapt, cel mai tare?

- Copiii nu se joacă cu ea. Se simte respinsă şi suferă . Nu înţelege de ce i se întâmplă asta. Nu înţelege de ce nu e ca toţi ceilalţi.

- Păi nu e. Ea e specială. Şi într-o zi o să aflăm ce are de făcut cu specialul din ea. Ar trebui să-i spui că aşa cum oamenii nu au ochii la fel sau înălţimea sau greutatea, nu au nici capul. Sunt oameni care au păr foarte rar, oameni care au păr subtire sau fir gros, lung sau scurt, blond sau negru. Unii au păr lung alţii îl au îngrozitor de creţ. Sunt foarte mulţi oameni pe planetă care ar vrea să nu aibă păr deloc şi-atunci şi-l rad…

- Dar, dar în Nucet ea e singura altfel…

Mama avea dreptate. E destul de greu să faci pasul dincolo atâta timp cât pui graniţe la limita locului în care trăieşti. Am simţit un impuls foarte puternic” vreau să merg să întâlnesc acest copil, vreau să mă duc la ea în grădiniţă şi să o creditez în faţa tuturor copiilor. Să-i fac pe toţi să înţeleagă că speciala din gradiniţa lor, le-a facut posibilă o întâlnire privată cu fetiţa Zurli şi cu Tanti Prezentatoarea. “

Aşa că , am rugat-o pe mamă să facem totul în aşa fel încât Anastasia să simtă că a avut o contribuţie importantă. Mi-au scris o scrisoare prin care, chiar ea, Anastasia, mă invita să o vizitez la grădiniţă. Şi mi-a mai scris ceva extrem de frumos” Că vrea sa fim prietene bune”. Cum să nu te bucuri când o fetiţă specială, de 5 anişori , îşi doreşte să fiţi prietene bune?

Am aşteptat să treacă ceva timp. Am vrut ca Anastasia să înţeleagă, fix ca în învăţăturile Zurli, că dorinţele noastre pot să se împlinească pe loc, peste noapte sau pur şi simplu, trebuie să treacă timp până când tot Universul conclucrează pentru împlinirea dorinţei.

Aşa că , azi dimineață la ora 7 am plecat de acasă cu o singură dorinţă: să o cunosc pe Anastasia. I-am pregatit şi un cadou şi m-am dus împreună cu Fetiţa Zurli să împlinim un vis. Să ajutăm Universul să-şi ducă la bun sfârşit treaba.

“Pot sa mă închin? Ești reală? Chiar ai venit?”
Acestea au fost primele cuvinte ale mamei.

Emoţia copilului a fost foarte mare. Emoţia mamei nu poate fi descrisă în cuvinte.

Anastasia ne-a făcut cunoştinţă cu fiecare coleg şi s-a bucurat din toată inima că ne-am întâlnit. Fetiţa Zurli s-a jucat cu toţi copiii din grădiniţă. S-a dus vestea peste gard şi au venit şi cei de la şcoală, fani înfocaţi ai Găştii Zurli.

Bunica Anastasiei ne-a făcut prajituri, mătuşa ei ne-a dat dulceaţă...

Iar îmbrăţişările primite de la mâna de copii din gradiniţă au fost pentru noi o gură de oxigen fantastică.

Mi-am dat seama la plecare că sigur s-au bucurat toţi de Fetiţa Zurli, că sigur Anastasia este în al nouălea cer, dar eu, clar, am fost acolo pentru Anca. Mama Anastasiei avea de departe ,cea mai mare nevoie de aceasta întâlnire. Un gram de încurajare o va ajuta pe Anca să sufle în aripile copilului ei.

Astăzi i-am dat Ancăi puterea care să o facă să se lupte cu toată lumea pentru fericirea copilului ei. Anca şi-a amintit astfel că în spatele unui copil lumină e un părinte soare.

Iar de astăzi, lumina a revenit pe chipul ei şi ea va putea să-i trimită Anastasiei toate razele de care are nevoie , să se simtă frumoasă şi specială.

 
Mirela Retegan pe

YouTube

Arhivă