Ai grija ce-mi doresti ca s-ar putea sa ti se intample

06 August 2014, 16:17    •   
comentarii

Acum, că a trecut ziua mea şi am primit mesaje de la mii de oameni, dincolo de faptul că m-am simţit copleşita şi flatată, mi-a rămas în minte o urare: “să ţi se îndeplinească toate dorinţele!” Mi se pare o urare foarte riscantă. Am auzit-o de mai multe ori în ziua aceea şi de fiecare dată mi se făcea inima ghem şi simţeam un nod în stomac. Dacă tu eşti angajatul meu pe care eu vreau să-l dau afară luna viitoare şi încă mai am mici rezerve, dar asta mi-aş dori, nu e riscant să-mi urezi împlinirea dorinţelor? Dacă tu eşti iubitul meu şi stai lângă mine până apare ceva mai bun, dar eu îmi doresc să îmbătrânim împreună, până când moartea ne va despărţi, nu e periculos să-mi doreşti să-mi văd visele împlinite? Sau mai rāu, mā iubești rău de tot iar eu abia aștept så se termine povestea, nu ești puțin atent ce-mi dorești ? Tu, partener de business cu care eu nu mai vreau să lucrez, ai idee ce dorinţe am eu de-mi faci din tot sufletul această urare? Tu, şeful meu, te-ai gândit măcar o secundă că eu s-ar putea să te urăsc atât de tare încât să-mi doresc să te calce Fiscul în timp ce tu îmi spui La mulţi ani şi împlinirea tuturor dorinţelor!?

Cu acest gând în minte, am hotărât ca urarea mea pentru ceilalţi să fie mereu de “GÂNDURI BUNE”. La revedere! (Asta chiar vreau să se întâmple. Şi pentru mine, şi pentru voi)

 
Mirela Retegan pe

YouTube

Arhivă

Gandurile Mirelei

Când toate se schimbă în jurul nostru, noi nu putem să rămânem neschimbați.

Ne miră schimbarea oamenilor din viața noastră. Asta, deși privim în oglindă și vedem schimbările de pe chipul nostru. Ne surprind schimbările de situație, deși simțim schimbările corpului nostru în fiecare pas. N-ai nicio...

citeste mai mult  

Ce alegeri ai face dacă n-ar trebui să ții cont de părerea părinților tăi?

– Ai trăi diferit dacă eu aș fi moartă? Ai face alte alegeri dacă nu ai ține cont și de ce crezi tu că eu cred?   E întrebarea cu care am ieșit de la vizionarea filmului Elvis. M-a zdruncinat povestea acestei...

citeste mai mult  

Cereți Fecioarei Maria în rugăciuni, tot ce i-ați cere mamei voastre și chiar mai mult de atât!

Astăzi,  începe postul Sfintei Mării. Cereți Măicuței Sfinte tot ce i-ați cere mamei voastre. O mamă va face tot ce poate ca să-și ajute copilul. Inclusiv va vorbi cu Dumnezeu pentru el. Iar noi toți suntem copiii acestei Mame!...

citeste mai mult  

Pentru tine ce înseamnă MOȘTENIREA?

Am fost invitată la conferința The Woman să vorbesc despre moștenire. Mi-am învârtit discursul de câteva ori, am vorbit printre ultimii speakeri, așa că toți cei de dinaintea mea apucaseră să spună cam tot ce se putea spune...

citeste mai mult