Părinții nu-și asumă nefericirea copiilor lor

Am cunoscut la Londra o fată care tocmai se mutase acolo la insistențele părinților ei. Locuise 10 ani în Sicilia și părinții, care trăiesc în România, au tot bătut-o la cap să se mute la Londra, unde trăiește sora ei. Fata a făcut schimbarea de gura lor. Am găsit-o într-un salon de manichiură, depresivă, îngrozită de perspectivă și cu mult dor de viața ei în Sicilia. Acceptase să facă mutarea de dragul părinților ei, dar ea era complet nefericită. Vorbind cu ea, mi-am dat seama că părinții noștri s-au grăbit să ne dea sfaturi și sugestii dar ei nu si-au asumat eșecurile noastre. Dacă în urma sfaturilor lor luăm decizii aducătoare de bucurie se laudă peste tot cu influența pe care au avut-o asupra acțiunii noastre. Dacă influența lor ne-a afectat negativ viața știți ce vor spune? "Io ți-am zis să faci așa pentru că mi s-a părut că e cel mai bine. Tu trebuia să faci cum simți." Nu cred că trebuie să ascultăm sfaturile lor decât dacă ele rezonează în inima noastră. Copiii merită să-și aleagă singuri drumul în viață. Să meargă la ce școli vor, să practice meseriile care îi fac fericiți, să se căsătorească cu oamenii pe care îi iubesc, să trăiască în locurile cu care rezonează. Nu am auzit niciun părinte spunând: "Eu l-am sfătuit să meargă la școala asta care e peste puterile lui" sau "Mi-a plăcut mie, mai mult decât i-a plăcut ei, bărbatul cu care s-a măritat și o face atât de nefericită." Tata mi-a spus dintotdeauna: "Fă cum simți, pentru că nu vreau să-mi reproșezi mie că nu ai reușit în viață". Și a fost acolo să mă susțină, chiar dacă alegerile mele erau altele decât ar fi fost ale lui. Și mi-a mai spus ceva, foarte onest: "Eu, pentru mine aș alege una și pentru tine aș alege altceva. Eu mi-aș asuma riscuri dar nu aș risca nimic în ceea ce te privește." Riscați pentru că ei nu riscă. Și nici nu își asumă. Ei dau sfaturi și își dau cu părerea.

- Dacă părinții tăi nu ar mai fi în viață, ce ai alege? Am întrebat-o pe manichiurista din Londra. - Aș pleca în Sicilia mâine. - Și atunci, ce faci? Aștepți să moară ai tăi ca să te poți bucura de viață?

Întâlnirea s-a încheiat cu ea fericită și convinsă că Dumnezeu m-a trimis. Am lăsat o fată care își îndreptase spatele și căreia îi reapăruse zâmbetul pe buze. Iar eu mi-am dat seama că trebuie să fii un părinte curajos ca să-ți asumi riscul de a lăsa copilul să facă propriile alegeri.

Share

share

COMENTARII (0)