Fă ce spune mama, nu ce face ea

mirella

Vine o zi în care nu mai putem doar să le spunem copiilor ce să facă ori să nu facă.

Vine o zi, în viața fiecărui părinte, în care copilul vede și înțelege ceea ce credeam că vedeam și înțelegeam doar noi.

Într-o zi din viața mea au dispărut: țigările, zaharul alb, carbogazoasele, crenvurstii, brânza topită și muuuulte obiceiuri pe care nu aș fi vrut să le văd la copilul meu.

Într-o zi mi-am dat seama că există o discrepanță foarte mare între ce făceam eu și ce spuneam că e bine să fac.

Și-am realizat că noi, părinții, suntem primii care creăm și dezvoltăm cele mai mari confuzii din mintea copiilor noștrii.

„Nu mai ronțăi tot felul de prostii între mese că de-aia te îngrași”, îi spune mama copilului ei în timp ce mestecă niște biscuiți din bolul de pe masa din sufragerie pus acolo să fie la îndemână pentru orice eventualitate.

„Nu mai mânca zahăr! E complet nesănătos”, spune mama în timp ce-și pune două lingurițe de zahăr în ceașca cu cafea.

„Să nu te apuci de fumat niciodată că e o prostie”, îi mărturisește mama băiatului adolescent în timp ce ea trage din țigara pe care o fumează peste tot în casă.

„Toată ziua ești cu telefonul în mână”, remarcă mama privindu-și copilul în timp ce ea e cu telefonul la ureche.

„Te uiți la toate prostiile”, mai bine citește o carte, strigă tata de pe canapeaua din sufragerie într-o pauză de publicitate la canalul de sport la care se uită cu orele.

„Nu faci deloc mișcare”, îi reproșează copilului priponit în fața tabletei, ambii părinți tolăniți în fotoliile din sufragerie.

Le cerem copiilor noștri să facă lucruri pe care noi nu le mai facem de mult timp. Le reproșăm ceea ce nu suntem în stare să schimbăm la noi. Copiii ai căror părinți fac mișcare, se mișcă la rândul lor. Copiii ai căror părinți beau apă, vor alege mereu apa atunci când vor avea de ales între ea și sticlele pline de licori colorate. Copiii ai căror părinți nu fumează vor avea cel puțin un motiv să nu se apuce prea ușor ori să nu facă asta în preajma celor din familie. Copiii care cresc în case unde se citește au șanse mult mai mari să descopere bucuria lecturii.

Eu sunt pentru copilul meu primul exemplu, primul anturaj, prima imagine. Până să dau vina pe prieteni, societate, sistem de învățământ, cartier, oraș, guvern, țară, aș putea să mă uit în oglindă și să răspund cu toată sinceritatea la următoarele întrebări:

Sunt eu cel mai bun exemplu pentru copilul meu? Fac eu tot ceea ce aștept ca el să facă?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *