Adele, femeia care desenează zâmbete pe fetele înlăcrimate

13282725_10204855681590328_1507868746_o

Adele, femeia care desenează zâmbete pe fețele înlăcrimate.

Aşa ar putea să se cheme o cronică pentru concertul Adele din Barcelona, 25 mai 2016.

13282801_10204855679710281_1887140627_o 13287970_10204855679950287_496240747_o 13241504_10204855679550277_1433360411_o

Totul începe grav. Sala în beznă, ochii proiectaţi pe ecranul din spatele scenei se deschid şi din mijlocul sălii, pe o scenă, se ridică ea, femeia care atrage ca un magnet emoţia a peste 20.000 de oameni :

-Hello, it’s me!

Şi piesa continuă în tonul grav, dramatic pe care îl cunoaştem deja din videoclip.

Termină cântecul şi brusc atitudinea ei devine alta. E jovială, prietenoasă, umană şi are un umor fantastic.

” Mi-am construit cariera pe toţi foştii din viaţa mea. Pe ultimul bărbat pe care l-am întâlnit, l-am întrebat : Vrei să scriu un cântec despre tine sau un album? Iar el a fugit cu o tinerică.”

13282898_10204855678150242_145308547_o 13274977_10204855678230244_1798978611_o 13288798_10204855678470250_1981715432_o 13271687_10204855678590253_804786192_o 13275494_10204855678910261_162138215_o 13262121_10204855677670230_1847766177_o

Adele este una între piese şi alta pe timpul cântecului. Când cântă, totul e grav, e serios. Între melodii se amuză, prinde molii, face selfiuri şi aduce pe scenă tot felul de oameni. Un cuplu femeie-bărbat proaspăt logodiţi şi alţi doi iubiţi, de data asta doi bărbaţi dintre care unul a căzut în genunchi cerându-l de soţ pe celălat .

Vorbeşte cu foarte multă asumare despre ea şi despre traseul parcurs. Îşi recunoaşte slăbiciunile şi face haz de necaz de fundul ei.

Mărturiseşte că viaţa ei se împarte în două: până la copil şi după apariţia lui.

” Din momentul în care mi-am văzut copilul am înţeles că prioritatea mea de acum încolo în viaţă e să-l iubesc şi să am grijă de el. Până când mi-am întâlnit copilul habar nu aveam cât de tare poţi să iubeşti pe cineva pe care nu l-ai mai văzut niciodată „, ne-a mărturisit Adele, cântăreaţa care altfel lasă senzaţia din cântece că bărbaţii din viaţa ei sunt începutul şi sfârşitul lumii ei.

13275470_10204855677870235_322956677_o

Pe tot parcursul concertului, eu spuneam în cap o mantră: Vreau o ţară că afară.

Totul a fost impecabil organizat. Impecabil. Totul s-a desfăşurat ca la carte. Toţi erau pe poziţii, fiecare ştia exact ce are de făcut, încotro să ne îndrume. 22.000 de oameni care au intrat în sală în mai puţin de o oră.

Concertul a început fix la ora 21 cum era anunţat. Adele l-a deschis de pe o scenă din mijlocul publicului. Jumătate din show a povestit. Cu multă, multă lejeritate. A făcut glume pe seama faptului că e grasă, s-a amuzat vorbind despre kilogramele ei şi despre cât de repede oboseşte: ” Bine că nu trebuie să dansez între piese „.

Mă uitam la ea şi la toată desfăşurarea de forţe şi în capul meu suna doar: Vreau o ţară ca afară. Nimeni nu avea nimic de comentat. Toţi se supuneau regulilor, toţi cei de-acolo aveau o singură dorinţa: să se simtă bine.

Sunet impecabil, video proiecţii spectaculoase. Un show simplu construit pe emoţie şi interactivitate. Adele se purta ca la ea în bucătărie, de parcă ar fi fost într-un halat şi bea un ceai cu prietenii .

A încheiat frumos, clar, ferm şi fără drept de apel, după două ore: ” Vă mulţumesc, am fost fericită şi onorată să fiu cu voi.”

Iar în 10 minute sala era goală. Toţi oamenii aveau în mâini cutii de bere, sucuri pe care le-au aruncat la ieşire . A rămas curat în urma lor.

Când mă gândesc la cele 15 spectacole care mă aşteaptă în următoarele zile îmi vine în minte un singur vers şi nu de la Adele: Vreau o ţară ca afară!

13282854_10204855682590353_1984270808_o

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *