Concurs: Hai cu mine la cină! Cina cu 6 mame singure

Si am ales castigatoarele!!!

Luminita Vasile, Irina, Andreea Aldea, Eveline si Coralia sunt minunatele doamne cu care ma intilnesc duminica seara la ora 18.00 la cina la Resturantul The Harbour.

O sa petrecem cateva ore minunate impreuna, o sa stam de vorba, o sa ne sfatuim si…o sa radem mult, va promit! Va pregatesc si surprize de la Flori cu dor si nu numai . Invitata mea speciala este Daniela Teodorescu, redactorul sef al Revistei Avantaje.

Va multumesc din suflet voua tuturor mame adevarate, femei extraordinare care ati paticipat la acest concurs. Anul 2016 o sa fie plin cu intilniri frumoase, avem toata viata inainte.

12287089_10203865991168686_160694018_o

De 10 ani sunt mamă singură.

De fapt, sunt mamă şi tată pentru copilul meu. Uneori e bine, alteori e rău. Uneori e uşor, alteori simt că e o greutate mult prea mare. Am avantajele şi dezavantajele acestei situaţii. Dar sunt fericită. Şi nu învinovăţesc pe nimeni pentru că aşa s-au întâmplat lucrurile în viaţa mea. Cresc o fată sănătoasă, am o relaţie bună cu tatăl ei şi încerc să fac cele mai bune alegeri pentru copilul meu. De cele mai multe ori îmi iese. De 10 ani exersez asta şi probabil ăsta e motivul pentru care unele dintre voi mă credeţi specialistă. Probabil, insistând pe ceva foarte mult până la urmă, te şi specializezi în acel lucru.

Mă bucur să vă împărtăşesc din experienţa mea. Sunt fericită să vă spun cum am rezolvat eu anumite situaţii şi să recunosc momentele în care nu mai ştiam pe unde să scot cămaşa. Dacă experienţa mea şi soluţiile mele ajută, de ce să nu le împărtăşim. Măcar ştiţi că nu sunteţi singurele din lume care treceţi prin situaţii aparent imposibile. Uneori ajunge şi să ştii că i s-a mai intâmplat şi altcuiva şi a supravieţuit.

Nu am cum să mă întâlnesc cu toate mămicile singure din agenda mea. Nici măcar nu reuşesc să răspund tuturor comentariilor, mesajelor,e-mailurilor. Nu dintr-o dată. Dar încet, încet, pe rând, cred că putem ajunge să ne întâlnim. Avem în faţă o viaţă. Lungă şi plină de întâmplări frumoase.

La cererea voastră lansez o primă provocare. O cină în 6 mămici singure. Femei care împărtăşesc acelaşi statut. „Femeie singură cu obligaţii”. 6 femei care ştiu ce înseamnă să ai un copil al cărui timp se împarte explicit şi punctual: cu mama sau cu tata.

Haideţi să povestim. Să ne cunoaştem. Să mâncăm împreună. Ştiu să fac surprize frumoase. Iar de la voi îmi doresc doar să lăsaţi acasă toate grijile şi să veniţi la o întâlnire cu încă 5 femei care vă pot deveni prietene.

Pentru a intra în concurs trebuie să laşi un comentariu în care să povesteşti care a fost cel mai dificil moment din experienţa ta de mamă singură şi cum l-ai depăşit.

Întâlnirea va avea loc în Bucureşti pe 12 decembrie, la Restaurantul The Harbour, acolo unde avem toate condiţiile pentru a petrece câteva ore perfecte împreună.

Concursul se incheie pe 10 decembrie la ora 24.00. O sa aleg cele 5 câştigătoare şi am să le anunţ aici pe blog pe 11 decembrie dimineaţa.

Succes! Abia aştept să ne cunoaştem!

42 thoughts on “Concurs: Hai cu mine la cină! Cina cu 6 mame singure

  1. Luminita Vasile spune:

    Buna dimineata, Mirela,
    Vreau sa ne cunoastem… mi-ar place sa iti descriu o experienta cu copilul meu din care sa reiasa cat de mult stiu acum sa discut cu el ca sa il aduc pe calea cea buna… dar e vorba de cel mai dificil moment din viata mea de mama.

    Andrei e nascut in 2007 si in 2008 am fost parasita de catre tatal lui. De atunci il cresteam singura in locuinta in Bucuresti, doar cu ajutorul bunicii paterne. Era un copil dificil si bunica paterna imi dadea de inteles ca eu sunt cea care nu stiu sa ii pun limite. Da, e greu sa ii pui limite unui copil mic cand vii din parc si se el doarme, iar tu gatesti ca nu ai alt timp sa o faci. Cand lasi copilul strict cu o bona si alergi de la job la cumparaturi contra cronometru, fiindca in supermarket iti face circ pana se umple de lume.
    La doi ani si jumatate ai lui am fost la Institutul de Ocrotire al Mamei si Copilului iar psihologul de acolo m-a asigurat ca copilul e in regula, dandu-mi cateva sfaturi. Am mai trecut 3 luni si Andrei era si mai dificil de manevrat. Eram disperata, aveam si un minijob, o pensie alimentara buna dar nu era destul. Era ianuarie 2010 si implineam 39 de ani. Adormeam plangand deseori… sunt o persoana curajoasa si cu convingeri spirituale puternice, asa ca excludeam sinuciderea, o lasitate…. asa ca m-am rugat intr-o seara sa mor in somn , ca nu voiam nici sa imi fac rau intentionat si nici ca Andrei sa aiba ca mama un model de lasitate. Acela a fost cel mai greu moment din toata viata mea. Nici macar nu mai aveam putere sa cer ajutorul.
    Peste doua luni am cunoscut online un barbat mai tanar decat mine, diferit de felul meu de a fi, dar interesant. Ne-am vazut prima oara in mai si de Andrei s-a indragostit la orima vedere. Peste inca o luna Andrei a fost diagnosticat cu ADHD sever, dupa o criza in statia RATB unde a fost necesar sa vina salvarea si am ajuns la Obregia. Cei de acolo m-au intrebat revoltati de ce nu facusem nimic…
    Psihologul de la IOMC imi spusese ca eu sunt de vina cu doar o luna in urma, si uite ca era flagrant gresit ce imi zisese. Am luat-o pe fir si am aflat ca tatal biologic avusese si el ADHD, nu la aceeasi intensitate, si ca fusese necesar tratament pe la 3 ani…. avusese un parcurs scolar tipic ADHD… Am inceput terapia comportamentala, suplimente alimentare de 4 feluri… Tanarul il iubea pe Andrei, desi respingea multe din conceptiile mele de viata. Familia lui l-a acceptat pe Andrei si m-a ajutat enorm, nu mai eram singura. Ne-am casatorit, Andrei avea un tata in fiecare zi.
    Am facut apoi compromisuri… sotul meu ma iubea si imi iubea copilul, dar nu eram pe aceeasi lungime de unda… Am iertat si am trecut peste mine ca femeie, iertand lucruri dificile, fiindca Andrei avea nevoie de un tata. Pana in vara 2015 cand sotul meu mi-a cerut divortul, ca sa nu ma insele in timpul casatoriei. Am acceptat, urland de durere in mine. Am analizat de ce am ajuns aici: am trecut peste orice ca sa aiba Andrei o prezenta masculina. Am realizat ca am strans din dinti ca sa ii daruiesc copilului meu un parinte in plus.
    Azi Andrei e mai bine, sufera dupa fostul sot, am fost la psiholog (mergem in continuare la terapie) si ne-am rugat la Dumnezeu sa ii vindece sufletul ranit… acum se poate discuta cu el… vine adolescenta si ma ingrozesc. Anul asta a fost distrat la scoala, e clasa a doua… ce premiu … sa nu ramana corigent! A fost si suferinta dupa fostul sot. ADHD e cu nuanta de Asperger, asa incat taurasul de el e de o incapatanare cumplita. Fermitatea e cea pe care am invatat-o… si care da rezultate.

    Acum ne-am echilibrat amandoi…
    Iar eu am invatat ca binele mamei lui Andrei e si binele lui, si ca nu trebuie sa imi sacrific fericirea ca sa fie el fericit… sau, mai bine, nu mai e necesar sa fac asta. Dar stiu ca femeia din mine are dreptul sa fie fericita.

    1. mirela retegan spune:

      o Doamne ce poveste frumoasa si ce lectie importanta de viata. iti multumesc mult ca ai ales sa impartasesti cu noi.

    2. Cristina Aida Agafitei spune:

      Frumoasa poveste si sa va dea Dumnezeu sanatate si o cale frumoasa si luminoasa. Femeile au fost mereu cele mai puternice pentru copii lor. Sa fii fericita si iubita.
      Pupici si o zi minunata.

      1. Luminita spune:

        În viața mea există deja un alt barbat… Mă simt iubită și ocrotită și e atât de bine! Nu exista rețete de viață și nici șabloane… un bărbat care în trecut s- a separat de mine fără sa comunice clar motivul e acum fericit ca i s-a mai dat o șansă și își dorește sa fie cu noi. Dacă as fi refuzat ideea din prejudecăți acum nu mai era așa… și fostul soț si- a recunoscut greșeala și ne-a vrut înapoi, dar era prea târziu. Va amintiți articolul scris de Mirea Retegan despre a spune la revedere iubirii la finele unei relații? E adevărat. Trebuie sa crezi cu tot sufletul.

        1. mirela retegan spune:

          te imbratisez Luminita. Ma bucur din suflet pentru tine.

    3. Mirela Retegan spune:

      Felicitari, Luminita! Ai castigat, ne vedem duminica seara la ora 18.00 la restaurantul The Harbour.

      1. Lumi spune:

        Îți mulțumesc, Mirela ! Sigur ca voi veni, deja le- am spus celor dragi sa rămână duminică seară cu Andrei. Voi sosi mai devreme cu jumătate de ora, sper…

  2. Cristina Aida Agafitei spune:

    Buna Mirela,

    Ne-am cunoscut la Gala Califem. Iti scriu nu pentru a fi selectata la intalnirea de pe 12 Decembrie. Sunt intr-adevar o mama singura cu doi baieti minunati!
    Sunt mama si tata pentru ei din 2006. Imediat ce s-a nascut cel mic, Andrei Tiberiu…tatal copiilor mei a considerat ca e momentul sa-si gaseasca o alta femeie… Cel mic avea 2 saptamani cand eu am aflat, cand am descoperit ca …sotul meu …vroia altceva. Am ramas cu doi baieti…unul intra in clasa I…si un nou nascut. Au fost multe plecari si …veniri…doar cu anumite scopuri… Am divortat …in sfarsit in 2008. A fost greu…este frumos si va fi si mai frumos. Mi-au iesit de cele mai multe ori alegerile bune pentru copii mei. Momente grele…au fost…au trecut. Cel mai greu a fost pentru baiatul cel mare al meu care avea 7 ani si nu intelegea ce se intampla cu tata…de ce nu vine acasa…de ce e plecat mereu…de ce nu se mai joaca cu el…de ce urla si tipa si-l cearta…Nu pot sa-ti explic momentul cand copilul meu s-a certat cu prietena…A fost greu…A trecut. Important este ca… am doi copii minunati…Cel mare implineste 17 ani pe 10 februarie si cel mic 10 ani pe 24 mai. Greu si frumos….asta e. Sunt fericita cu copii mei. Asa cum spui si tu sunt si momente grele…atunci cand as vrea sa am pe cineva langa mine, pe cineva cu care sa comunic…sa vorbesc, sa ne sfatuim. E greu sa ajung in Bucuresti, dar promit ca tinem legatura…atunci cand ….Gasca Zurli vine la Bacau si vin cu Andrei Tiberiu la spectacol…si in Bucuresti …cu ajutorul lui Dumnezeu, peste doi ani …la facultate cu cel mare, Stefan Constantin. Pupici! O zi minunata si o intalnire placuta pe 12 decembrie cu mamele singure.
    Te pupicesc si te imbratisez,
    Cristina Aida Agafitei

    1. mirela retegan spune:

      multumesc mult ca ai impartasit cu noi povestea ta.

  3. irina spune:

    Cu siguranta anul trecut am avut parte de momentul in care mi-am dat seama cat de greu poate fi sa te descurci singura. Fara bunici, bone si alte rude conexe. Era serbarea de Craciun iar eu, dupa cum am aflat ulterior, aveam pneumonie interstitiala. In traducere niste dureri in piept groaznice care insoteau o tuse chinuitoare. Si mai mult ca sigur febra (nu stiu precis pentru ca, evident, pentru mine nu ma deranjez niciodata sa o iau). Am asistat la serbare de la inceput pana la sfarsit, am zambit, am aplaudat pentru ca stiam ca daca n-as fi facut eu asta, nu ar fi existat vreun inlocuitor. Mi-am dat seama tot atunci ca e important sa am grija mare si de mine pentru ca daca nu am eu, nu are nimeni si daca nu sunt bine, baietelul meu ar ramane fara sprijin. Doua luni a durat recuperarea dupa boala, dar am invatat multe.

    1. mirela retegan spune:

      O Doamne. Eu cred ca mamele au super puteri.

    2. Mirela Retegan spune:

      Felicitari, Irina! Ai catsigat, ne vedem duminica la ora 18.00 la Restaurantul The Harbour.

      1. irina spune:

        Multumesc mult. De-abia astept sa ne vedem

  4. Simona spune:

    Buna Mirela,sunt mama singura de aproape 1 an!Abia acum am inteles ca trebuie sa invat sa ma detasez de trecut,asta fiind unul din cele mai grele lucruri pentru mine!Am refuzat mult timp sa imi accept noul statut,si desi si acum ne lovim de numeroase probleme am invatat sa ma bucur de viata alaturi de pitica mea!Imi doresc sa cunosc oameni noi,sa lupt sa imi recastig increderea in si sa demonstrez tuturor ca a fi mama singura nu e chiar un capat de lume,ca putem muta muntii din loc pentru puiutii nostri!

    1. mirela retegan spune:

      multumesc Simona pentru comentariu. Te imbratisez cu drag.

    2. Luminita Vasile spune:

      Cu totii avem dificultati in a abandona trecutul atunci cand am investit suflet si, mai ales speranta in stabilitatea unei familii. E greu, si cand avem o rana la picior avem nevoie de vindecare. La fel e si cu sufletul nostru, doar ca multe nu stim ca si el are nevoie de doctor/psiholog sau, vorba uneia dintre noi, cine mai are timp sa aiba grija de ea insasi cand are program non-stop facut de copil…

      Cat despre a fi femeie singura… s-a clarificat aspectul ca creierul unei femei are o mai mare putere de a fi multi-tasking decat cel al unui barbat, e fiziologie deja. Si da, iubirea poate sa mute muntii din loc.

      1. mirela retegan spune:

        Asa e Luminita!

  5. Aldea Andreea spune:

    Ma gândesc ca dacă citesc asta ,înseamnă ca ma interesează ,si dacă ma interesează as face bine sa-ți scriu.In primul rând ,deși îmi placi foarte mult,iti pot spune ca „mama singura” e o eticheta,pe care as accepta-o oarecum dacă as fi avut ghinionul sa ramân vaduva. In rest si eu sunt o mămica fericita de fetița drăgălașa . Accidental inca nu mi-am cunoscut jumătatea ,si deci ma încadrez si la partea de „singura” .Dar nu m-am simțit prea singura in ultimii ani,mereu in graba in care creste pitica :azi creșa,maine înot,poimâine vacanța ,răspoimaine vaccin,învățat poezii,văzut toate ecranizărilor Disney ,descoperit toate poveștile nemuritoare,dat in leagăn, mers la doctor cu roșu in gât …nu cred ca trebuie sa mai adaug ca înțelege orice mama cam care e programul.Se poate spune ca e greu ,dar pe mine ma podidește plânsul cand văd cum trece.Cand o văd plecând singura cu avionul sa își viziteze tatăl ,si îmi dau seama ca am crescut-o la pieptul meu ,i-am dat nu doar toată dragostea,răbdarea si timpul de care dispun,ci si inima mea…presimt ca intr-o zi va pleca cu ea si stiu de pe acum ca v-a trebui sa o las si sa ma bucur. Si o sa o las pentru ca asta si vreau:sa cresc un om întreg ,echilibrat,fericit,căruia sa nu ii poată pune nimeni o eticheta.E greu deci,pentru ca e frumos si pentru ca e trecător…sper ca si partea cu „singura”sa fie tot temporara. Te pup!

    1. Cristina Aida Agafitei spune:

      Buna Andreea, asa e cum spui ” mama singura”…dar nu singura. Suntem mamici fericite cu copii minunati. Sunt sigura ca undeva acolo este si omul minunat care sa umple golul nostru de ” singure”. Deocamdata copii sunt cei care ne fac sa nu ne simtim singure. Fericirea de pe chipul lor este fericirea noastra. Te pupicesc si sa ai o zi minunata!

    2. mirela retegan spune:

      🙂 trebuia sa specific intr-un fel ca ma refer la mamicile care fac singure cat 7 tati. In cantitate cel putin, lucruri pentru copiii lor.

    3. Mirela Retegan spune:

      Felicitari, Andreea! Ai castigat, ne vedem duminica la ora 18.00 la Restaurantul The Harbour.

      1. Andreea spune:

        Multumesc !

  6. Evelyne spune:

    Buna, mamici singure si curajoase! Dupa parerea mea toate mamicile singure au trecut si vor trece prin momente dificile. Insa aceste momente dificile nu sunt niste cactusi ci niste nuferi care ne fac mai albe decat neaua, mai intelepte, mai calme, mai iubitoare…mai pregatite pentru aventura aceasta minunata de a fi mama.
    Si eu, la fel ca voi, am ramas mama singura, nu o singura data ci de doua ori . Prima data s-a intamplat cand baietelul meu cel mare avea un an si opt luni si cel mic inca nu implinise un an. Evident, ca in marea majoritate a cazurilor, a fost vorba de o alta femeie si de un caracter slab al barbatului de „langa mine”. Am ramas , la propriu, in strada cu doi copii mici, fara serviciu, fara sperante, ravasita de o depresie profunda. Pe fiul cel mic am fost nevoita sa-l incredintez mamei ,spre crestere, fiindca ma confruntam cu problema locatiei si a finantelor. Imi gasisem o camera unde sa locuiesc cu baietelul cel „mare” si un job. Timpul a trecut, frustrarea despratirii de baietelul mijlociu a crescut, desi in fiecare week-end eram langa el… Imi creasem un scop din a munci cat mai mult incat sa-mi pot lua o casa in care sa locuiesc cu toti copiii mei. De asemenea tanjeam dupa un tata pentru baietii mei. Eram foarte centrata pe ideea de familie „intreaga”, mi se parea in permanenta ca ne lipseste ceva pentru a fi fericiti. Dupa cativa ani am cunoscut un barbat care parea a fi potrivit. Din pacate a fost doar o iluzie. Am fost fericita atunci, ne-am casatorit, am reusit sa cumpar un apartament prin credit ipotecar ,fiindca reusisem ,intre timp, sa obtin un job bun, mi-am adus copilul acasa…totul parea asa cum visasem. Am adus pe lume o fetita, al treilea copil. Lucrurile au inceput sa mearga prost. Barbatul mult dorit s-a dovedit a fi iresponsabil din toate punctele de vedere si cand am realizat ca mai mult rau ne face, decat bine, am divortat. Am fost nevoita sa trec din nou prin ce trecusem, deja, si la primul divort,insa acum intr-o formula si mai complicata. Am vandut apartamentul si… iar pe drumuri…De data aceasta am ramas doar cu fetita si baietii au plecat la mama timp de trei ani. Eram permanent pe drum, in timpul saptamanii munca asidua, in weekend la ei. Am invatat, am dat examene pentru a obtine o titulatura care sa-mi ajute in profesie si usor ,usor mi-am deschis propria afacere, mi-am luat un apartament mare, frumos, masina asemenea si cel mai bun lucru: MI-AM ADUS COPIII ACASA! Fericirea a fost si este mare insa traumele ,desigur, ne-au incercat . Am uitat un detaliu foarte important! Tatal baietilor cand a plecat din familia noastra a inchis orice cale de comunicare cu copiii, a disparut complet atat ca prezenta fizica ,cat si ca sprijin financiar. Tatal fetitei ,de asemenea, nu aduce nici un aport financiar, in schimb o mai viziteaza din cand in cand…
    Momentul cel mai dificil nu a fost nici lipsa banilor, nici lipsa unei locuinte, nici lipsa unui partener. Momentul cel mai dificil a fost atunci cand totul parea perfect , cand eram cu totii din nou impreuna, cand visul meu devenise realitate si totusi fiul meu cel mijlociu, in clasa a saptea a fugit de acasa. Dupa trei zile de cautari, cu ajutorul celor de la Protectia copilului am reusit sa-l reperam si sa-l convingem sa se intoarca. Am plans mult, nu gaseam nici o cale de comunicare, era revoltat, nu dorea nici sa discute, se inchisese in el. Acesta a fost momentul cel mai dificil, parca parti din inima mea erau smulse, ma durea enorm ca sunt neputincioasa. Am apelat si la psihoterapeut. Timp de un an de zile am mers si el si eu la sedinte dar…degeaba. Parca era si mai rau. A sosit examenul pentru admiterea la liceu. Evident, pe fondul acesta, rezultatele nu au fost dintre cele mai bune. Cum am depasit? SCHIMBAREA VINE DIN NOI INSINE! Schimbarea mea a dus la schimbarea lui. Am incetat sa-i patrund in intimitate fara a fi invitata, am incetat sa-l bombardez cu sfaturile mele intelepte cand el nu era pregatit nici macar sa ma asculte, d`apai sa si le insuseasca, am incetat cu toate acestea si am inceput sa lucrez cu mine insami. Citeam , ma rugam, incercam sa inteleg rostul fiecarei intamplari din viata mea si am invatat. Gesturi mici de dragoste, de acceptare, de comunicare timida ..toate au dus la un copil iubitor, un elev eminent,acum este printre primii din clasa, el, care acum un an se lupta sa nu ramana corijent…La engleza, acum un an, nu intelegea nimic, nu putea retine nici o expresie, acum, fara nici o ora de meditatie este cel mai bun, de nota 10. Este un miracol! Este miracolul vietii si al iubirii .
    Acesta este mesajul meu, unul de incurajare ,fiindca fiecare mama singura se va intalni cu momente dificile si cele mai dificile sunt cele ce tin de suflet. Un suflet ranit se vindeca cu dragoste, multa dragoste si acceptare. Tacerea, iar, a fost un ingredient minunat. Adolescentii au nevoie,uneori, de tacere, gesturile noastre materne ,uneori, le sunt suficiente. In final mi-ar placea sa va scriu cateva versete din biblie, din 1Corinteni 13.2-3 : „…..chiar daca as avea toata credinta asa incat sa mut si muntii,si n-as avea dragoste,nu sunt nimic. Si chiar daca mi-as imparti toata averea pentru hrana saracilor, chiar daca mi-as da trupul sa fie ars,si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic. si 1Corinteni 13.13 „Acum dar raman aceste trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.”

    1. Lumi spune:

      Dragă Evelyne, tare mi- ar place sa învăț sa tac… sa am răbdare și iubire fără sa pisalogesc. Deocamdată am învățat sa tac față de adulți când sunt obosită ca spun prostii fără număr… dar pe copilul meu încă îl pisez. E lipsa de respect și va veni o zi în care o voi regreta… tare îmi doresc sa îi ofer respectul pe care și el, copilul meu, îl merită.

    2. mirela retegan spune:

      Multumim mult pentru mesaj, pentru ganduri, pentru incurajari. Te imbratisez din tot sufletul

  7. Monica spune:

    Buna, Mirela! Stii cum e treaba aia cu un gras ramane gras toata viata chiar si dupa ce a slabit? Ei, eu zic ca e cam la fel cu mamele singure! Pe undeva ramane cu noi acea forta amestecata cu durere si teama si incredibila putere pe care stim ca o avem, pe care o descoperim la inceputul fiecarei zile cand vedem ca n-am murit chiar daca in seara precedenta eram convinse ca asta e, gata, nu mai putem!
    Sunt iubita si iubesc din nou de 1 an jumate si ma lupt in fiecare zi cu salbaticia dobandita in cei aproape 4 ani de singuratate!
    Cel mai greu moment? Off, Mirela, cum sa aleg?!
    Lunile de iarna cand trecea luna fara sa vad alt chip afara de cel al copilului meu iubit si 5 minute fostul sot care lasa niste cumparaturi in hol si pleca?
    Gandul sfasietor ca as putea pati ceva si bebe Alma ar ramane singura zile intregi pana si-ar da cineva seama?!
    Curajul de a imi deschide sufletul din nou in fata unui barbat, de data asta riscand nu doar sufletul meu ci si al copilului care s-a atasat enorm?
    M-as bucura sa te intalnesc! Si sa-ti spun drept, cred ca si tu te-ai bucura sa ma intalnesti! Cu drag, Monica!

    1. mirela retegan spune:

      Si eu. si sa vorbim deschis lucruri. Te pup.

      1. Monica spune:

        Ioi! Inca putin si aflam raspunsul! Muica ce emotii pe mine, zau! Pica la fix ca e weekendul in care Alma merge la tatal ei:) Am emotii pentru ca asa de dor imi e de o cafea vorbita deschis si rasa si plansa de n-am aer! Mi-e dor si mi-e nevoie si mi-e drag de prietenie in cea mai sincera forma a ei!

  8. Adriana spune:

    wow…recunosc, imi face placere compania ta,pozitivismul tau, incat nu pot sa ratez sansa de a mai sta cu tine la povesti macar pret de cateva ore :). Povestea in general ar fi aceiasi…un EL si o EA, o dragoste nebuna, un copil (sau doi, sau mai multi), o prapastie si puterea de a merge mai departe, de a fi si mama si tata pentru copilul tau, de a fi…TU, mama iubita pentru “minunea ta”.

    Da, si eu fac parte din acelasi grup al mamelor singure, insa nu ma consider singura. Am un copil exceptional, am dragostea ei neconditionata si nu trebuie sa o impart cu nimeni, ne bucuram de timpul impreuna si ne construim “banca noastra de amintiri” (multumesc pentru concept !)…lipsa tatalui din viata ei e putin mai greu de suplinit, insa, nu imposibil. Stiu ca undeva, exista o jumatate de suflet si pentru mine si pentru ea, insa Doamne Doamne nu a decis inca sa ne intalnim. Pana atunci, exersam 

    Nu, nu consider ca am avut parte de momente dificile, ci de lectii de la care am incercat sa invat cate ceva. Nu spun ca e usor sa fii si mama si tata, sau ca nu avem nevoie cateodata de vorba buna a unui barbat, de mangaierea lui, de adormitul in bratele lui…insa zambetul copilului meu ma face sa zambesc si mai tare, sa am milioane de stelute in ochi si sa am puterea sa merg mai departe, cu capul sus, pt EA.

    Momentele dificile au fost insa au trecut, si vor trece – sunt ca o ploaie de vara…apar, dar daca zambesti mult, soarele pana la urma iese.

    Da, sunt o mama singura, cu responsabilitatea unui copil, dar cu o responsabilitate si mai mare – sa o invat sa zambeasca, sa fie un om integru si sa isi pastreze luminitele din ochi 🙂

  9. Vio spune:

    Dupa ce am citit povestile de mai sus, m am ingrozit cat de grea poate fi viata pentru unele mame singure.
    Si eu sunt o mama singura, imi crsec baiatul singura de cand el avea 3 ani. Acum are 17. Tatal lui a plecat si dus a fost. N am avut nici un sprijin financiar de la el niciodata. N-a venit sa-l vada.S-a recasatorit.
    Au fost momente cand mi-a fost greu, dar am trecut cu bine peste ele.
    Nu m-am recasatorit. N-am intalnit barbatul care sa accepte locul 2 in viata mea.
    Acum nici nu-l mai vreau. M-am obisnuit singura. Si chiar imi place.

    Doamnelor, va doresc tot ce e mai bun in lumea asta si sa treceti cu bine de toate greutatile pe care le intampinati!

    Sarbatori Fericite si distractie placuta la cina.

    Le meritati din plin. Si cina, si distractia.

    Sarbatori Fericite!

    1. Cristina Aida Agafitei spune:

      Sarbatori fericite Vio!

    2. mirela retegan spune:

      O doamne ce frumoasa esti VIO! Te imbratisez cu drag.

  10. Monica spune:

    Din păcate viața bate filmul de multe ori, iar experiențele trăite ne iau pe nepregătite, căci nouă nu n se poate întâmpla niciodată…Inevitabilul s-a produs și am ales cu o lună înainte de naștere să pun punct unei relații toxice(nu împlinisem nici măcar un an de la nuntă), gândindu-mă că este inuman să se ajungă la violență fizică. Acum sunt fericita mămică a unui băiețel minunat de nouă luni, mă bucur de existența lui clipă de clipă. Momente grele au fost și sigur vor mai fi, dar știe Dumnezeu cum le așază pe toate, nu este nimic întâmplător. Cu toate acestea momentele cele mai grele le-am trăit imediat după naștere, când aș fi avut nevoie de liniște și vorbe bune din partea celui pe care îl consideram sufletul pereche, dar au venit doar vorbe urâte…..Sunt sigură că sunt alte povești mult mai grele decât a mea dar îbcrederea că o să fie bine e motorul ce ne duce mai departe…

    1. mirela retegan spune:

      Fiecare poveste este povestea celui care o traieste si pentru fiecare dintre noi povestea noastra e singura pe care o simtim pe propria priele, Te imbratisez cu drag.

  11. Horena spune:

    Buna tuturor,
    Suntem cam multe, nu-i asa (mame singure) 🙂 ? In ciuda acestei realitati nu ne prea vedem la fata una pe cealalta. Si, de fapt, acesta este si motivul pentru care scriu acum aici…
    Dar sa relatam, pe scurt, cronologic, pentru a raspunde la cerinta concursului :).
    Puiucul meu are 3 ani si sapte luni. A fost dorit de ambii parinti, insa, din prea multe motive care nici nu cred ca mai conteaza, dinainte chiar de a se naste, suntem doar noi doi, eu si puiul. Eu am hotarat ca este mai bine asa, atat pentru mine cat si pentru copil, si mi-am asumat de la bun inceput riscul ca el sa creasca fara tata (cel putin nu prezent permanent langa noi). Cu siguranta nu ar fi urmat decat un divort traumatizant in primul rand pentru copil.
    Cu un an inainte de nasterea copilului meu am acceptat sa iau in grija un nepot, de 16 ani, ramas in tara sa iti termine liceul, parintii relocandu-se pe alt continent.
    Parintii mei nu au prea putut sa ma ajute, plus ca tatal meu s-a imbolnavit crunt la un an de cand devenisem mamica. Spre marele meu soc, brusc si-a pierdut mintile…. Mama mea tocmai suferise o fractura de umar si era impachetata corespunzator, nepotul in pragul bacului, copilul ma cere cu totul … pe tatal meu l-am pierdut brusc si fara preaviz. Mama intra in depresie si incepe, pe rand sa le faca pe toate, trecand prin anemie, infectii, pneumonii, otite, culminand cu parkinson, insuficienta pulmonara si insuficienta renala. Erau in grija mea copilul, mama – imobilizata la pat cu toate suferintele si nevoile ei -, nepotul – adolescent 😉 -, casa de la curte -cu toate orataniile aferente-, casa ei din oras, casa mea…cu toate cheltuielile aferente, si nu in ultimul rand, jobul – bonus: exact in cealata parte a orasului 😉 -.
    Am tinut-o asa pana intr-o noapte cand, pe la 3, copilul cere lapte. Eu singura in casa. Ajung greu, foarte greu in bucatarie sa incalzesc lapte. Pun ibricul pe foc…si mi se face rau si…nu mai stiu. NIMIC. Am cazut. In cap, la propriu. Nu am mai stiut absolut nimic, nu am mai simtit absolut nimic.
    Nu stiu dupa cat timp, am inceput sa simt frig, imi era foarte rece, fara insa sa pot sa constientizez nu cine sunt, nici macar CE sunt…om, iepure…crocodil. Eram doar un trup infrigurat intr-o vajaiala inexplicabila. Dupa un timp imi dau seama ca sunt om, apoi ca sunt eu, dar nu inteleg ca caut intinsa pe gresia asta rece si, mai apoi, ce face dulapul acesta de bucatarie in dreptul nasului meu :)?? Imi aduc brusc aminte ca laptele e pe foc si ca in dormitor, Doamne!, oare de cat timp, copilul este singur…..!?!? Disperata incerc sa ma ridic si abia atunci constientizez loviturile la cap, la nivelul fetei si suroaiele de sange.
    Trecusera doar cateva minute. Mi-au parut o vesnicie.
    Si daca nu ma mai trezeam?? Nimeni nu obisnuia sa ma caute, nimeni sa ma sune sau sa se ingrijoreze ca nu raspund la mobil, cel putin 24 de ore cu certitudine…. Nimeni nu avea chei de la casa….Ce facea copilul meu de doi ani singur, de la trei noaptea, inchis in casa, cu lapte pe foc si cu mine lata in bucatarie?
    Dupa trei luni de investigatii amanuntite, a venit concluzia medicilor: Stare de suprasolicitare. “Va recomandam un stil de viata sanatos. Mancati regulat si usor. Miscare fizica de trei ori pe saptamana, masaj, bicicleta, piscine si iarba verde. Opt ore de somn pe noapte. Va rugam evitati stresul :).” Va suna cumva cunoscut? 🙂
    Si revin acum la motivul pentru care scriu acum aici: Eu nu am agenda plina de mame singure. Si imi doresc sa le cunosc si sa petrecem timp impreuna, cu copii. Astfel incat copilul meu sa vada si sa inteleaga normalitatea noastra, ca noi nu suntem “altfel” pentru ca mami si tati nu stau in aceasi casa. Sunt multi copii in aceasta situatie.
    Va doresc multa forta, voua, tuturor!

    1. Lumi spune:

      Citind povestea Horenei mi- am amintit un film văzut care conținea o idee buna de tot. Un grup de mame singure cu copiii studiind intr- o școală considerată buna sunt puse în situația de a organiza un eveniment, desigur tot la școală. Femei diferite ca pregătire profesională, rasă, cultură… devin prietene și se ajuta una pe cealaltă fiindcă statutul de mama singură uneori te pune în situații limita. Ne putem ajuta, putem sa avem grija de un copil o oră doua, putem găsi soluții.

      Pe măsură ce copilul creste va fi mai ușor, Horena, ai sa vezi.

    2. mirela retegan spune:

      Da Horena. Suntem cam multe si in acelasi timp inca mai sunt oameni care acuza aceste alegeri si inca mai sunt mame singure care se simt stigmatizate de societate. dar trecem noi si peste asta. Impreuna.

  12. coralia spune:

    Iti scriu, draga Mirela pentru ca mi-e drag de tine,avem aceeasi varsta,iar copiii nostri ,la fel sunt nascuti in acelasi an.Mi-as dori sa putem vorbi nu doar la o cina ci sa te aud ori de cate ori am nevoie de un impuls pentru a merge mai departe.Sunt o mama singura cu doi baieti.De 7 ani tatal lor ne vegheaza din cer.Atunci,copiii nostri aveau 7,respectiv 16 ani.Au urmat perioade nu numai momente grele pe care am incercat sa le gestionez cat mai bine,dar cel mai greu e nu ca poti suplini lipsa tatalui,nu intotdeauna.Nu ai cum.Ei au nevoie in viata lor si de elementul masculin pentru a creste armonios.E un gol pe care nimeni nu poate sa-l umple.Sunt grele sarbatorile,evenimentele din familie,dar cred ca cel mai greu mi-a fost atunci cand fiul meu cel mare a plecat acum 4 ani la studii in Anglia.A fost sfasietor,dar la gandul ca ii este bine ,ca isi urmeaza visul de asi face un rost mi-a dat putere.Sunt mandra de ei,sunt extraordinari amandoi,suntem uniti si comunicam foarte bine.Zambetul si imbratisarea lor e cea mai mare bucurie si implinire pe care o simt.Iar cand sunt trista imi aduc aminte de vorbele fiului meu cel mic care pe la varsta de 5 ani mi-a spus asa:,,Bunica te-a nascut pe tine ca tu sa fii mama mea.,, Iti doresc mult soare in viata si Sarbatori fericite.

    1. mirela retegan spune:

      draga mea Coralia, te imbratisez din suflet.

  13. Gianina Panaitescu spune:

    buna Mirela, Cel mai greu moment a fost acela in care am realizat ca va trebui sa fac acest drum singura si ca va trebui sa construiesc singura un drum frumos pentru copilul nostru. Am inteles ca oricat imi va fi de greu va trebui sa zambesc. Este ca atunci cand un actor urca pe scena: are emotii dar le lasa deoparte pentru ca spectatorii lui trebuie sa plece fericiti de la teatru. Radu este un spectator caruia eu trebuie sa ii ofer emotie si lectii frumoase. Copilul meu invata lumea prin ochii mei si aceasta lume trebuie sa fie una frumoasa. Cand am vazut prima oara La Vita e bella nu am visat ca acest film ma va invata sa imi cresc copilul frumos. A devenit deviza mea si cunoscutii si prietenii se gandesc la mine cand aud asta. Mi-am scris-o pe mana sa nu uit sa zambesc atunci cand viata ne pune in incurcatura, sa nu uit ca Radu are dreptul la tot ce este mai frumos in viata. Sa nu uit ca imaginatia este scaparea noastra. AM de impartasit o poveste cu happy end. Sunt fericita de relatia pe care baiatul meu o are cu tatal lui. Vreau sa te cunosc si daca nu va fi sa fie acum, eu oricum te admir si te am ca model. Sarbatori minunate!LA vita e bella!

    1. mirela retegan spune:

      dadadadada! L-am revazut de curand cu Maya si ne-am strans in brate la finalul filmului…despre asta e vorba. Sa ne crestem copiii spunandu-le povesti frumoase despre viata. te imbratisez cu drag.

  14. Micheal Oliver spune:

    Credeți că de a obține un împrumut? Sunteți serios nevoie de un împrumut de urgență pentru a începe propria afacere? Ești în datorii? Aceasta este sansa ta de a atinge dorinta ta, vom da credite personale, împrumuturi de afaceri și împrumuturi corporative și toate tipurile de credite cu dobândă 2% pentru mai multe informatii contactati-ne prin e-mail (michealfinancingservices@gmail.com)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *