Scrisoare cātre doamna învāțătoare

 Eu nu mi-am iubit învățătoarea.

 Nici măcar nu îmi amintesc cum arăta. Îmi amintesc doar că avea un nume de  boală din  copilărie. Nu am iubit-o deloc pentru  că nu m-a făcut sā o iubesc.

 Nu țin  minte så  mă fi mângâiat  vreodată pe cap sau să mă fi luat în brațe. Nici să mă pupe altădată decât atunci când o făcea regulamentar la buchetul de flori primit cu ocaziile oficiale.  Mama nu prea se pricepea să intre sub pielea ei, tat nici atât. Tovarașa învățătoare era mult prea  preocupatā  de copiii ai căror părinți aveau posibilități: de la colega a cårei mama era  vânzătoare la aprozarul din colț,  la tatăl colegei care era directorul combinatului.

Mi-am amintit zilele trecute vorbind cu o prietenā  care are o fetiță în clasa unei  învățătoarea  rece și  superioară.  Brusc mi-a venit în minte imaginea  invatatoarei mele  veșnic cu un jerseu pe umeri care o obliga să  stea țeapănă fără  se miște  printre rânduri. Așa, din amintirile mele de copil care nu  avut o învățătoare care să o iubească,  vreau  le scriu învățătorilor de astăzi cu tot respectul, cu toată  dragostea, cu toată sinceritatea.

 Dragā doamnā invāțātoare,

 Ț -ul din cuvânt vā obligă să fiți jucăuși. Lăsați  scorțoșenia  pe care vi-o impune formularea de cadre didactice (acest “cadre” moștenit de la comuniști). Mergeți în  sălile de  clasă unde  așteptă copiii . Jucați–vă cu ei. Nu vă mai  încrâncenați în competiții  si  rezultate. Faceți lucurile cu bucurie, dați-le în  fiecare zi un motiv să revină. Sigur  e mult mai  greu  gasești în fiecare zi ceva care să-i  amuze, relaxeze, bucure. E mult  mai ușor  să-i speriem , să  le spunem că acum  au responsabilități.  Singura  lor responsabilitate e sā fie fericiți.  Așa cum ar trebui   sā fii si tu dragă  invătătoare când intri  în clasă .  Pentru că 30 de perechi de ochi se uită la tine ca  la soare. Tu ești astrul lor. Când  îi vezi cu capul plecat  de  vreo posomorâre  sā nu te  întrebi ce e cu ei.  Să te  întrebi ce e cu tine. Când o  să-i  vezi plângând dimineața cā  nu vor  să se despartă de parinti, så nu te  întrebi ce le spun părinții,  ci sā te  întrebi ce nu le spui  tu. Zâmbetul lor ar trebui  fie singurul  barometru.  Dacă la sfârșitul unei ore de curs  vei vedea 30 de chipuri cu zâmbetul desenat de la o ureche la alta poți  sā consideri  cā  acea zi a  trecut cu folos.

       Invață-i ca nu suntem egal construiți dar suntem egali  în drepturi. In dreptul de fi fericit, de  fi respectat,  dreptul de  fi ascultat,  dreptul de  fi înțeles.

  Programa??? Fenteaz-o. E un cumul de idei ale unor oameni. Nimeni nu poate  spune lucruri bune despre ce scrie acolo. Dacă simți că nu li se potrivește, păcălește-o. Ei nu își  vor aminti ce le-ai predat. Ei își vor aminti cum ai făcut-o. Ei vor ține  minte chipul tau, nu coperțile manunalelor inventate de niște oameni pe care nu îi  cunosc.

 Eu nu țin minte cum o chema  pe învățătoarea mea. Nici nu contează. Nu am iubit- o. Dar ție dă-ti sansa să te iubească. Nu contează cine sunt părintii lor, nu contează ce viață trăiesc acasă. De tine depinde să aibă la școală viața frumoasă.

 Astăzi multi dintre copii care  ajung  in clasa ta stiu sa scrie, să citească, stiu alfabetul, se pricep să mânuiască un telefon poate  bine decât noi două la un loc. Ia-i asa cum sunt, nu așa cum  vrem  sau nu vrem sa  fie. Nu-i ordona in supunerea oarba. Te vor respecta si te vor iubi  daca vei fi  aceeași echipa  cu ei. Coboară de pe podiumul pe care  e cocotata catedra. Da-te jos  de pe tocuri. Imbraca-te  cu ceva comod,  sufleca-ti  mânecile  si joaca-te  cu ei. Copiilor le plac femeile elegante. Sa le priveasca de la distanta, nu le simt ca fiind  partenere de joaca.

     Fă-te comodă și relaxează atmosfera. Gândește-te  mereu si   mereu si  mereu ca desi tu ai o clasa  întrega pentru fiecare dintre ei  ești THE ONE. Așa trebuie  rămâi  amintirea lor. O bucurie.

Hai că se poate. Alege să fii  Zâna Bună,  nu Vrăjitoarea din poveștile Găștii Zurli.

Share

share

COMENTARII (0)